ZABET s. m. (Înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Din tc. zabit.

zabet¹ av [At: DLR / E: nct] (Reg) Înadins.

zabet s.m. v. zabit.

‡ZABET 👉 ZABIT.

ZABET s. m. (Turcism înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Din tc. zabit.

ZABET s. m. (Turcism învechit) Guvernator, administrator; p. ext. autoritate, stăpînire. Trecu pre dinaintea cortului unde era autoritatea (zabetul). I. IONESCU, M. 248. Au alergat acasă la tată-său să vie să-i agiute a duci neguțitorii la zabet ca să să giudici cu dînșii. ȘEZ. II 118. – Variantă: zabit s. m.

ZABET s. m. (Turcism înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpînire. – Tc. zabit.

zabet m. od. guvernator: o să te dau pe mâna zabetului FIL. [Turc. ZABIT, administrator, guvernator].

zabét și (maĭ vechĭ) -ít m. (turc. ar. zabit, șef, d. zabt, stăpînire; ngr. zabitis, sîrb. zabit. V. zapciŭ, zăpsesc). Vechĭ. Guvernator, șef. Suprefect, pretor.

zabit sm [At: (a. 1790) IORGA, S. D. II, 239 / V: ~bet², zaviț / Pl: ~iți / E: tc zabit] (Tcî) 1-2 Guvernator (1-2). 3-4 (Pex) Autoritate (4-5). 5 (Reg) Comandant militar Si: (îvr) zabitan, (îvr) zabitaș. 6 (Reg) Șef al Poliției. 7 (Reg; îf zaviț) Șef al unei lucrări de exploatare forestieră.

zabit s.m. (turc. înv.) Guvernator; ext. autoritate, stăpînire. Mîne o să te dau pe mîna zabetului (FIL.). ♦ Comandant militar; șeful poliției. Să li se dea brutarilor tot ajutorul de către zabiții poliției (DOC.). • pl. -ți. și zabet s.m. /<tc. zabit.

‡ZABIT, ZABET sm. Guvernator, comandant [tc. zabit].

ZABIT s. m. v. zabet.

zabet (înv.) s. m.

zabet (înv.) s. m.

zabet s. m.

ZABET s. v. cârmuitor, conducător, guvernator.

zabet s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. GUVERNATOR.

zabit s. m. – Guvernator, militar, comandant. – Var. zabet. Tc. zabit (Tiktin). Sec. XVIII, înv. – Der. zabitlîc, s. n. (autoritate, putere); din tc. zabitnik, înv.

ZABIT s. m. (Var.) Zabet.