ZBUCIUM, zbuciumuri, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. [Pl. și: (rar) zbuciume] – Din zbuciuma (derivat regresiv).

zbucium sn [At: EMINESCU, O. I, 225 / S și: sb~ / Pl: ~uri și (rar) ~e / E: pvb zbuciuma] 1 Stare de neliniște sufletească Si: agitație (2), chin (3), frământare (11), îngrijorare, luptă, neastâmpăr, neliniște (1), tulburare, tulbureală, (fig) zbatere (1), zbuciumare (1), (liv) impaciență, (rar) tulbur, zbătaie (1), (înv) neodihnă, neodihnire, nepace, (îvr) tulburăciune, (pop) zdruncin (3), (îrg) marghiol, (rar) zdruncinare (5), zguduitură (5), (reg) zdrob (6), zdrodă (1). 2 Activitate intensă și chinuitoare (realizată cu un anumit scop) Si: chin (1), caznă¹ (1), efort (1), forțare (5), muncă, osteneală, silință, strădanie, străduință (1), trudă, zbatere (2), zbuciumare (2), (rar) strădănuială, străduială, străduire, zbătaie (2), (pop) canoneală, (înv) căznire¹ (1), nevoială, ostenință (1), strădănuire, (reg) morânceală (1), straponț, zoală (1) zdruncin (2), (reg) zdroabă (1). 3 Mișcare puternică și zgomotoasă (a elementelor naturii) Si: clocot (6), frământare (8), freamăt (1), învolburare, tălăzuire (1), tumult¹ (1), vuiet, zbatere (3), zbuciumare (2). 4 Mișcare bruscă, violentă sau convulsivă (provocată de durere sau pentru a se elibera) Si: zbatere (4), zvârcolire (1), (rar) zbătaie (2), (înv) zvârcolit¹, zbuciumătură, (reg) vânzolire, (îvr) zbătătură (1), zvârcoală (1), zvârcol, (fam) zvârcoleală, zvârcolitură (1), (reg) zdroabă (4). 5 Mișcare continuă (de oameni grăbiți), produsă în jurul cuiva sau a ceva Si: agitație (1), animație (1), colcăială (2), colcăire (2), foială (1), foire (4), forfotă (1), forfoteală, frământare (9), freamăt (2), furnicare (1), mișcare, mișunare, roială, roire, viermuială, viermuire, (rar) mișuială, mișuire, mișunare, mișună, mișuneală, (reg) fojgăială (3), fojgăire (3), fojgăit (3), vânjoală, (îvr) zbuciumeală, (fam) fâțâială, fâțâire, fățâit¹, vânzoleală, vânzolire, vânzolit.

zbucium s.n. 1 (Stare de) neliniște sufletească; frămîntare, îngrijorare, tulburare. Ne rămîne însă zbuciumul și regretul (E. LOV.). ♦ Activitate deosebită, intensă și chinuitoare (pentru a face ceva); chin, caznă, efort. Pe fețele tuturor... se putea citi zbuciumul zilei încă neîncheiate (CA. PETR.). 2 Mișcare (de oameni) continuă, grăbită, agitată și zgomotoasă, produsă în jurul cuiva sau a ceva; agitație, tumult, învălmășeală. Rar mi s-a întîmplat să văd atîta zbucium în jurul unui copil bolnav (GAL.). ♦ Mișcare puternică și zgomotoasă a elementelor naturii; clocot, freamăt. Se auzea numai... zbuciumul ploii în geam (CE. PETR.). • pl. -uri, -e. /de la zbuciuma, prin derivare regresivă.

ZBUCIUM, (rar) zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).

ZBUCIUM, zbuciumuri și zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frămîntare, zbuciumare. Îi voi mărturisi zbuciumul și insomniile mele! GALACTION, O. I 107. Numai cel ce-a iubit poate să-și închipuie zbuciumul Mărioarei. La TDRG. 2. Faptul de a se zbate; mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; tumult, agitație, zvîrcolire. Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul și zbuciumul codrilor a se mai potoli. HOGAȘ, M. N. 178. Dunărea începe să vîjîie mintoasă, – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Bag mîna și scot pupăza vlăguită de-atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.

ZBUCIUM s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frămîntare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.

ZBUCIUM ~uri n. 1) Stare de neliniște sufletească; frământare; îngrijorare. 2) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /v. a (se) zbuciuma

1) zbúcĭum n., pl. e (d. a se zbucĭuma. Cp. cu hîrjoană). Acțiunea de a te zbucĭuma: am reușit după mult zbucĭum.

sbucium n. 1. agitațiune: ce mai freamăt, ce mai sbucium! EM.; 2. fig. turburare sufletească: al inimii sbucium EM. [Tras din sbuciumà].

zbucium s. n., pl. zbuciumuri

zbucium s. n., pl. zbuciumuri

zbucium s. n., pl. zbuciume

zbucium

ZBUCIUM s. 1. v. agitație. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frământare, neastâmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)

ZBUCIUM s. 1. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.) 2. chin, frămîntare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frămîntare, neastîmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)

Zbucium ≠ astâmpăr, calm, liniște