ZBURDARE, zburdări, s. f. (Rar) Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; fig. avânt. – V. zburda.

zburdare sf [At: GENILIE, G. 106/6/ S și: sb~ / Pl: ~dări / E: zburda] 1 (Rar) Zbenguială (1). 2 (Înv; fig) Pornire. 3 (Înv; fig) Petrecere. 4 (Pex) Plăcere ușoară. 5 (Pex) Poftă.

zburdare s.f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei. ♦ Fig. Avînt; exuberanță. Dibaci ar fi acela care ar explica zburdările fantaziei (ALECS.). • pl. -ări. /v. zburda.

ZBURDARE, zburdări, s. f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; fig. avânt. – V. zburda.

ZBURDARE, zburdări, s. f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; zburdălnicie, joc, petrecere; fig. avînt. În anii tinereții, pe cînd trupul... s-avîntă mai lesne dupe zburdările inimii. ODOBESCU, S. III 13. Alexandrescu... a scris... la Drăgășani: Mormintele și mai multe alte poezii pline de cugetări mărețe ca aspirațiunile sufletului său și de tablouri descriptive, vesele și înflorite ca frumoasele locuri ce vizita și ca zburdările inimei sale. GHICA, S. 667. Vezeteul în livrea căta să liniștească zburdările iepei de soi. ALECSANDRI, O. P. 137.

ZBURDARE, zburdări, s. f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; zburdălnicie; fig. avînt.

sburdare f. fig. avânt: sburdările fanteziei AL.

zburdare (rar) s. f., g.-d. art. zburdării; pl. zburdări

zburdare (rar) s. f., g.-d. art. zburdării; pl. zburdări

zburdare s. f., g.-d. art. zburdării; pl. zburdări

ZBURDARE s. v. joacă.

ZBURDARE s. v. neastâmpăr, vioiciune, voioșie, zburdălnicie.

ZBURDARE s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)

zburdare s. v. NEASTÎMPĂR. VIOICIUNE. VOIOȘIE. ZBURDĂLNICIE.