ZGLĂVOACĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic, de culoare cenușie-cafenie, cu capul turtit, cu gura largă, fără solzi, care trăiește în apele de munte și se hrănește, mai ales, cu ouăle altor pești (Cottus gobio); babă moacă, slăvoacă. Aceste ape limpezi, în care joacă păstrăvul și zglăvoaca, vin din depărtări și adîncimi de codri. SADOVEANU, V. F. 16. Într-o clipă masa fu gata: cîteva foi late și rotunde de podbal, cu zglăvoace și boișteni uscați pe vatră, cîteva măsline. HOGAȘ, M. N. 140. – Variantă: zglăvoc (MARIAN, INS. 56) s. m.

ZGLĂVOACĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspîndit în apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglăvoc s. m.] – Bg. glavoč.

ZGLĂVOACĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /<bulg. glavoț

zglăvoácă și -oágă f., pl. e (din zglăvoc. Cp. cu chefal). La munte. Un pește cu trupu mic și capu mare (lophius). – Dicț. daŭ și forma glăvoc și glăvocĭ (sîrb. glávoc, grindel; bg. glavoč, obleț). – Și zl-. V. moacă 1 și guvid.

GLĂVOACĂ s. f. v. zglăvoc.

ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

batoacă sf vz zglăvoacă

zglăvoc, -oacă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (iht.) Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, lipsit de solzi, de culoare cenușie-cafenie, răspîndit în apele reci de munte (Cottus gobio). 2 s.m. (bot.) Inflorescen cînepii (de toamnă). 3 s.m. (bot.) Albăstrea (Centa. cyanus). • pl. -oci, -oace. și slăvoc, -oacă s.m., s.f., slăvac s.m., (reg) glăvoacă s.f. /<bg. главок, srb. glavoč.

ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

GLĂVOACĂ, glăvoace, s. f. V. zglăvoc.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

zglăvoacă / zglăvoc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoace / zglăvoci

zglăvoacă s. f. / zglăvoc s. m. (zool.), pl. zglăvoace / zglăvoci

!zglăvoc (pește; plantă) s. m., pl. zglăvoci

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

GLĂVOACĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie de baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie de vad, porcușor de vad.

GLĂVOACĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie-de-baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie-de-vad, porcușor-de-vad.

sglăvoc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.

ZGLĂVOC, ZGLĂVOACĂ, zglăvoci, zglăvoace, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)

zglăvoacă, (zglăvoc), s.f. și m. – (reg.; zool.) Specie de pește care trăiește în apele reci de munte (Cottus gobio). Semnalat pe tot cursul râului Vișeu, dar și în Iza și Săpânța (Ardelean, Bereș, 2000: 86). – Din bg. glavoč „obleț” (DLRM, DEX, MDA), srb. glavoč (MDA).