znamenie sf [At: CORESI, EV. 168 / V: (reg) ~nă, snamenă, snamină / S și: sn~ / Pl: ~ii / E: slv знамєни] 1 (Înv) Faptă ieșită din comun Si: minune. 2 (Mun; Dob) Om (copil) slab, pipernicit (și foarte urât). 3 (Reg) Om ieșit din minți. 4 (Olt; Mun) Arătare (24). 5 (Olt; Mun) Monstru (1).

znamenie s.f. 1 (reg.) Om (mai ales copil) slab și pocit; pocitanie. ♦ Arătare, monstru. 2 (înv.) Faptă însemnată, ieșită din comun; minune. • pl. -ii. g.-d. -iei. și snamenie, snamină s.f. /<slav. знаменнѥ.

znaménie f. (vsl. znameniĭe). Cor. Semn.

snamenie sf vz znamenie

snamină sf vz znamenie

znamenă sf vz znamenie

ZNAMENIE, znamenii, s. f. (Înv.) Semnal. (din sl. znamenije)

ZNAMENIE s. v. hâdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie.

znamenie s. v. HÎDOȘENIE. MONSTRU. MONSTRUOZITATE. POCITANIE. POCITURĂ. SCHIMONOSITURĂ. SLUȚENIE. SLUȚITURĂ. URÎCIUNE. URÎȚENIE.