zvârcolire sf [At: VALIAN, V. / V: (îvr) vârcolire / S și: sv~ / Pl: ~ri / E: zvârcoli] 1 Zbucium (4). 2 Agitație din timpul somnului (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare) Si: agitare, frământare, neliniște, zbuciumare (6). 3 (Pex) Învârtire încolo și încoace. 4 (Fig) Frământare lăuntrică.

svârcolire sf vz zvârcolire

vârcolire² sf vz zvârcolire

zvîrcolire s.f. Acțiunea de a se zvîrcoli; mișcare spasmodică; agitare, frămîntare; zvîrcolitură, (fam.) zvîrcoleală. ◊ Fig. Noaptea se înălța din ascunzișuri sugrumînd cele din urmă zvîrcoliri de lumină (REBR.). • pl. -i. /v. zvîrcoli.

ZVÎRCOLIRE, zvîrcoliri, s. f. Faptul de a se zvîrcoli. Mișcare bruscă și spasmodică, pricinuită de o durere puternică; zbatere. Iar generosul sînge din vine i se-mparte în lungi șiroaie care roșesc al său vestmînt Și capul i se zbate în zvîrcoliri deșarte. MACEDONSKI, O. I 255. Păzitorii norocului auzi urletul și zvîrcolirea balaurilor, și ieși să-l întîmpine la poartă. ȘEZ. IX 114. 2. Fig. Agitare, frămîntare. De unde eram, am văzut lămurit zvîrcolirea luptei. SADOVEANU, P. S. 136. Îi era somn, rîvnea să doarmă, dar, cu cît încerca să-și mulcomească zvîrcolirile sufletului, cu atît gîndurile izvorau mai furtunoase. REBREANU, P. S. 164.

ZVÎRCOLIRE, zvîrcoliri, s. f. Faptul de a se zvîrcoli; mișcare spasmodică; agitare, frămîntare.

svârcolire f. 1. încolăciturâ; 2. convulsiune.

zvârcolire s. f., g.-d. art. zvârcolirii; pl. zvârcoliri

zvârcolire s. f., g.-d. art. zvârcolirii; pl. zvârcoliri

zvârcolire s. f., g.-d. art. zvârcolirii; pl. zvârcoliri

ZVÂRCOLIRE s. 1. v. zbatere. 2. v. tăvălire.

ZVÎRCOLIRE s. 1. zbatere, zvîrcoleală, zvîrcolitură. (~ peștelui în năvod.) 2. tăvălire. (~ cuiva pe jos de durere.)