14 definiții pentru îmbuiba

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBUIBA, îmbuib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.

îmbuiba [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 64/30 / Pzi: îmbuib, (rar) ~bez / E: nct] 1 vt (D. stomac) A umple până la refuz cu mâncare. 2 vt A oferi cuiva totul, Iară măsură. 3 vt A dormi peste măsură. 4-5 vtr (A da cuiva să mănânce și să bea sau) a mânca și a bea peste măsură Si: a (se) ghiftui, a (se) îndopa. 6-7 vtr A (se) îmbiba. 8 vr (D. plante care cresc într-o regiune umedă) A se înmulți. 9 vr (Fig) A se extinde peste măsură.

ÎMBUIBA, îmbuib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea (sau a da să mănânce și să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.

A ÎMBUIBA îmbuib tranz. A face să se îmbuibe; a ghiftui. / Orig. nec.

A SE ÎMBUIBA mă îmbuib intranz. 1) A se îndopa cu mâncare și băutură; a se ghiftui. 2) A trăi în belșug. /Orig. nec.

îmbuibà v. 1. a (se) îndopa; 2. fig. a se face arogant. [Origină necunoscută].

ÎMBUIBĂ, îmbuib, vb. I. Refl. A se ghiftui cu mîncări și băuturi; a se îndopa; p. ext. a trăi în belșug excesiv, a avea din toate mai mult decît trebuie. V. huzuri. Domnul Tudose... se îmbuiba cu carne friptă dimineața. PAS, Z. I 132. Vulturii... se răped la stîrvuri și se îmbuibă cu mortăciuni. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Tranz. Ospăț ce ne îmbuibă pîntecele și ne strică sănătatea. NEGRUZZI, S. I 253.

îmbúĭb, a v. tr. (cp. cu lat. bubia, gurguĭu țîțeĭ. V. și buĭb). Îndop, satur de banĭ și de toate. V. refl. Mă îndop, mă satur de banĭ și de fericire.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îmbuiba (a ~) (desp. -bui-) vb., ind. prez. 1 sg. îmbuib, 3 îmbuibă; conj. prez. 1 sg. să îmbuib, 3 să îmbuibe

îmbuiba (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbuibă

îmbuiba vb. (sil. -bui-), ind. prez. 1 sg. îmbuib, 3 sg. și pl. îmbuibă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMBUIBA vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mâncare.) 2. v. huzuri.

ÎMBUIBA vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mîncare.) 2. a huzuri. (Se ~ toată viața.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îmbuiba (îmbuib, îmbuibat), vb.1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A crește din abundență, a se înmulți. Origine necunoscută. Nici una din explicațiile date pînă acum nu pare mulțumitoare. După Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incertă a lui „sfîrc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Pușcariu 72 și REW 4286a; însă autorul a renunțat mai tîrziu la această ipoteză, convingîndu-se că glosarea era incorectă. După Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, și Rosetti, I, 167, care stabilește o legătură cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvîntul oferă o identitate perfectă cu buieci, cf. buiac; însă explicația fonetică este dificilă cf. sl. buiti sę „a trăi înconjurat de plăceri”, cu care DAR admite că s-a încrucișat.

Intrare: îmbuiba
  • silabație: îm-bui-ba info
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbuiba
  • ‑mbuiba
  • îmbuibare
  • ‑mbuibare
  • îmbuibat
  • ‑mbuibat
  • îmbuibatu‑
  • ‑mbuibatu‑
  • îmbuibând
  • ‑mbuibând
  • îmbuibându‑
  • ‑mbuibându‑
singular plural
  • îmbuibă
  • ‑mbuibă
  • îmbuibați
  • ‑mbuibați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbuib
  • ‑mbuib
(să)
  • îmbuib
  • ‑mbuib
  • îmbuibam
  • ‑mbuibam
  • îmbuibai
  • ‑mbuibai
  • îmbuibasem
  • ‑mbuibasem
a II-a (tu)
  • îmbuibi
  • ‑mbuibi
(să)
  • îmbuibi
  • ‑mbuibi
  • îmbuibai
  • ‑mbuibai
  • îmbuibași
  • ‑mbuibași
  • îmbuibaseși
  • ‑mbuibaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbuibă
  • ‑mbuibă
(să)
  • îmbuibe
  • ‑mbuibe
  • îmbuiba
  • ‑mbuiba
  • îmbuibă
  • ‑mbuibă
  • îmbuibase
  • ‑mbuibase
plural I (noi)
  • îmbuibăm
  • ‑mbuibăm
(să)
  • îmbuibăm
  • ‑mbuibăm
  • îmbuibam
  • ‑mbuibam
  • îmbuibarăm
  • ‑mbuibarăm
  • îmbuibaserăm
  • ‑mbuibaserăm
  • îmbuibasem
  • ‑mbuibasem
a II-a (voi)
  • îmbuibați
  • ‑mbuibați
(să)
  • îmbuibați
  • ‑mbuibați
  • îmbuibați
  • ‑mbuibați
  • îmbuibarăți
  • ‑mbuibarăți
  • îmbuibaserăți
  • ‑mbuibaserăți
  • îmbuibaseți
  • ‑mbuibaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbuibă
  • ‑mbuibă
(să)
  • îmbuibe
  • ‑mbuibe
  • îmbuibau
  • ‑mbuibau
  • îmbuiba
  • ‑mbuiba
  • îmbuibaseră
  • ‑mbuibaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îmbuiba, îmbuibverb

  • 1. A mânca și a bea (sau a da să mănânce și să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Domnul Tudose... se îmbuiba cu carne friptă dimineața. PAS, Z. I 132. DLRLC
    • format_quote Vulturii... se răped la stîrvuri și se îmbuibă cu mortăciuni. ODOBESCU, S. III 16. DLRLC
    • format_quote Ospăț ce ne îmbuibă pîntecele și ne strică sănătatea. NEGRUZZI, S. I 253. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A trăi în belșug excesiv, a avea din toate mai mult decât trebuie. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.