împlântare sf [At: CALENDARIU (1814) 66/12 / V: (înv) plântare / Pl: ~tări / E: împlânta] 1 (Înv) Sădire a unei plante Si: împlântat¹ (1), împlântație (1). 2 Înfigere cu vârful în pământ Si: împlântat¹ (2), împlântație (2). 3 Străpungere cu un corp ascuțit Si: împlântat¹ (3), împlântație (3). 4 (Ccr) Îngropare a unei legume în nisip spre a se păstra Si: împlântat¹ (4), împlântație (4). 5 (Fig) Fixare. 6 (Fig) Pironire. 7 Introducere a unui obiect într-un lichid Si: împlântat¹ (7), împlântație 8 Înglodare (3). 9 (Fig) Covârșire, neputință de a scăpa de ceva Si: împlântat¹, împlântație (9).

ÎMPLÎNTARE, împlîntări, s. f. Acțiunea de a (se) împlînta; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire.

împlântare s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări

împlântare s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări

împlântare s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări

ÎMPLÂNTARE s. v. înfigere.

ÎMPLÎNTARE s. înfigere, vîrîre. (~ cuțitului în vită.)