ÎMPOVĂRAT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.

împovărat, ~ă a [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 94 / V: (înv) împăv~, împohor~, împovor~ / Pl: ~ați, ~ă / E: împovăra] 1 Încărcat cu poveri. 2 Care și-a asumat o povară. 3 Copleșit². 4 Care a primit o misiune grea. 5 (D. femei) Însărcinată. 6 (Fig) Năpădit de tristețe. 7 (Fig) Năpădit de frământări sufletești.

ÎMPOVĂRAT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Năpădit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.

ÎMPOVĂRAT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu povară, îngreuiat. Carul împovărat rămăsese cu mult în urmă. SADOVEANU, O. VII 56. ◊ Fig. După ce povesti toate, rămase împovărat la locul său și-i tremurară mînile. SADOVEANU, Z. C. 272. Nu și-ar putea plăti trecutul întreg și ar mai rămînea împovărați și pentru viitor. REBREANU, R. I 261. Sufletu-mi împovărat De-o iubire moartă, Se ridică nempăcat Și cu el o poartă. TOPÎRCEANU, B. 84.

împăvărat, ~ă a vz împovărat

împohorat, ~ă a vz împovărat

împovorat, ~ă a vz împovărat

ÎMPOVĂRAT adj. greu, încărcat, îngreuiat, îngreunat. (Avea spatele ~ de...)

ÎMPOVĂRAT adj. greu, încărcat, îngreuiat, îngreunat. (Avea spatele ~ de...)