împăienjeni [At: MAG. IST. IV 340 / V: ~ejeni, împânjăni, împângeni, ~poiji~, (cscj) ~iajena, ~ianjena, ~iejena, ~iejina, ~na, ~ingina / Pzi: ~nesc / E: în- + păianjen] 1-2 vtr A (se) acoperi cu pânze de păianjen. 3 vr (Fig; d. ochi) A nu mai vedea bine. 4 vr (Fig; d. vedere) A-și pierde claritatea Si: a se încețoșa. 5-6 vtr (Fig) A (se) tulbura.

ÎMPĂIENJENI, împăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi, vedere; și în forma împăinjeni) A nu mai vedea clar, a vedea ca prin sită, ca prin ceață. Ochii lui Cimpoieșu se împăienjeneau în niște nouri calzi. CAMILAR, N. I 224. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. Ochii i se-mpăinjeniseră. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ♦ A se tulbura, a se congestiona, a se injecta. – Variante: împăienjini (CARAGIALE, O. I 289), împăiejeni (ODOBESCU, S. II 431), împăinjeni (VLAHUȚĂ, O. A. 139) vb. IV, împăiejena (TEODORESCU, P. P. 584) vb. I, paingini (ALECSANDRI, P. P. 74), painjeni (EMINESCU, N. 42), păinjeni (EMINESCU, O. I 98), păinjini (BART, E. 253, BUJOR, S. 88), păingini (HODOȘ, P. P. 133) vb. IV.

A SE ÎMPĂIENJENI pers. 3 se ~ește intranz. (despre ochi, vedere) A-și pierde din proprietatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare; a se împânzi. /în + păianjen

A ÎMPĂIENJENI ~esc tranz. A acoperi cu o pânză de păianjen; a umple cu păienjeniș. /în + paianjen

împăiajena v vz împăienjeni

împăianjena v vz împăienjeni

împăiejena v vz împăienjeni

împăiejeni v vz împăienjeni

împăiejina v vz împăienjeni

împăienjăni v vz împăienjeni

împăienjena v vz împăienjeni

împăingina v vz împăienjeni

împângeni v vz împăienjeni corectat(ă)

împânjăni v vz împăienjeni

împoijini v vz împăienjeni

ÎMPĂIEJENI vb. IV v. împăienjeni.

PAINGINI vb. IV v. împăienjeni.

PAINJENI vb. IV v. împăienjeni.

PĂINGINI vb. IV v. împăienjeni.

PĂINJENI vb. IV v. împăienjeni.

PĂINJINI vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂIEJENI vb. IV. v. împăienjeni.

împăinjinì v. a se întuneca, a se acoperi cu o ceață (vorbind de ochi și fig. de minte). [Lit. a se acoperi cu o pânză de păiajin].

împăĭejenésc, împăĭenjenésc, V. painjinesc.

painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez.

împăienjeni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenește, 3 pl. împăienjenesc, imperf. 3 sg. împăienjenea; conj. prez. 3 să împăienjenească

împăienjeni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenește, imperf. 3 sg. împăienjenea; conj. prez. 3 să împăienjenească

împăienjeni vb. (sil. -ien-), ind. prez. 3 sg. împăienjenește, imperf. 3 sg. împăienjenea; conj. prez. 3 sg. și pl. împăienjenească

împăienjeni

împăienjenesc, -neam 1 imp.

ÎMPĂIENJENI vb. a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) tulbura, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i se ~.)

ÎMPĂIENJENI vb. a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) tulbura, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i se ~.)