23 de definiții pentru încumeta

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCUMETA, încumet, vb. I. Refl. 1. A îndrăzni; a cuteza. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A se bizui, a se încrede în ceva. [Var.: (reg.) încumete vb. III] – Cf. lat. committere.

ÎNCUMETA, încumet, vb. I. Refl. 1. A îndrăzni; a cuteza. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A se bizui, a se încrede în ceva. [Var.: (reg.) încumete vb. III] – Cf. lat. committere.

încumeta vr [At: ȚICHINDEAL, F. 54/15 / V: (înv) ~măta, ~te, ~eți / Pzi: încumet, ~tez / E: ml (in)committere] 1 A avea curaj Si: a cuteza (1), a îndrăzni. 2 (Înv; udp „în”, „pe”) A se încrede în ceva. 3 A trage pe cineva inima să înceapă o acțiune dificilă. 4 A se decide la asumarea unui risc. 5 A se expune unei primejdii.

ÎNCUMETA, încumet, vb. I. Refl. 1. (De obicei urmat de o propoziție completivă introdusă prin «să», de o determinare introdusă prin prep. «la» sau, mai rar, de un infinitiv) A îndrăzni să întreprinzi sau să încerci ceva fără a lua în seamă riscurile, a avea curaj, a cuteza. Să-ți dau, mai tîrzior, Aripi, credință și dor Ca să te-ncumeți și la zbor. TOMA, C. V. 408. Prin apă nu s-a încumetat să treacă. RETEGANUL, P. III 35. Nu mă voi încumeta a spune ceea ce aievea n-am văzut cu ochii. ODOBESCU, S. III 78. 2. (Rar, urmat de o determinare introdusă prin prep. «în») A se baza, a se bizui pe ceva, a se încrede în ceva. Nelegiuiții se încumetau în mulțimea lor. ISPIRESCU, M. V. 21. – Accentuat și: (prez. ind.) încumet. - Variante: (învechit și regional) încumăta (BĂLCESCU, O. II 104) vb. I, încumete (perf. și încumesei, part. încumes) (ISPIRESCU, L. 219) vb. III.

A SE ÎNCUMETA mă încumet intranz. 1) (urmat, mai ales, de o propoziție complementară cu conjunctiv) A se expune unui risc biruind frica sau jena; a cuteza; a îndrăzni. 2) A avea toată nădejdea; a se încrede. /în + lat. cumeta

ÎNCUMETE vb. III v. încumeta.

ÎNCUMĂTA vb. I. v. încumeta.

încumete v. a cuteza: s’au încumes a face ISP. [Dela un primitiv: cumete = lat. COMMMITTERE].

încumét (mă), -més, a -méte (vest) și mă încúmet, a -metá (est) v. refl. (lat. se committere [cum aliquo], a se certa cu cineva. V. comit, trimet). Îndrăznesc, cutez, mă bizuĭ, mă cred în stare: a te încumete să trecĭ Dunărea în not. Vechĭ. A te încumete pe (saŭ în) vitejia ta. – Și încúmăt și -ătéz.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încumeta (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încumet, 2 sg. te încumeți, 3 se încumetă; conj. prez. 1 sg. să mă încumet, 3 să se încumete; imper. 2 sg. afirm. încumetă-te; ger. încumetându-mă

!încumeta (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încumet, 3 se încumetă; conj. prez. 3 se încumete

încumeta vb., ind. prez. 1 sg. încumet, 3 sg. și pl. încumetă; conj. prez. 3 sg. și pl. încumete

încumăta (= încumeta) vb. (ind. prez. 1 încumăt / încumăt)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCUMETA vb. 1. v. îndrăzni. 2. a cuteza, a îndrăzni, a pofti. (Să nu te ~ să întârzii!)

ÎNCUMETA vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.

încumeta vb. v. BAZA. BIZUI. CONTA. FUNDAMENTA. ÎNCREDE. ÎNTEMEIA. SPRIJINI.

ÎNCUMETA vb. 1. a cuteza, a îndrăzni, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu se ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a îndrăzni, a pofti. (Să nu te ~ să întîrzii!)

A se încumeta ≠ a (se) jena, a se rușina, a se sfii

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

încumeta (încumetat, at), vb. refl.1. A se întemeia, a se sprijini. – 2. A îndrăzni, a cuteza. – Var. încumete, (în)cumeți. Lat. committĕre (Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea-Dens., 434; DAR); cf. sp. acometer. Este dublet al lui comite, vb., din fr. commettre. Part. circulă de asemenea, fiind mai ales înv., în forma încumes.

Intrare: încumeta
verb (V6)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încumeta
  • ‑ncumeta
  • încumetare
  • ‑ncumetare
  • încumetat
  • ‑ncumetat
  • încumetatu‑
  • ‑ncumetatu‑
  • încumetând
  • ‑ncumetând
  • încumetându‑
  • ‑ncumetându‑
singular plural
  • încumetă
  • ‑ncumetă
  • încumetați
  • ‑ncumetați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încumet
  • ‑ncumet
(să)
  • încumet
  • ‑ncumet
  • încumetam
  • ‑ncumetam
  • încumetai
  • ‑ncumetai
  • încumetasem
  • ‑ncumetasem
a II-a (tu)
  • încumeți
  • ‑ncumeți
(să)
  • încumeți
  • ‑ncumeți
  • încumetai
  • ‑ncumetai
  • încumetași
  • ‑ncumetași
  • încumetaseși
  • ‑ncumetaseși
a III-a (el, ea)
  • încumetă
  • ‑ncumetă
(să)
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumeta
  • ‑ncumeta
  • încumetă
  • ‑ncumetă
  • încumetase
  • ‑ncumetase
plural I (noi)
  • încumetăm
  • ‑ncumetăm
(să)
  • încumetăm
  • ‑ncumetăm
  • încumetam
  • ‑ncumetam
  • încumetarăm
  • ‑ncumetarăm
  • încumetaserăm
  • ‑ncumetaserăm
  • încumetasem
  • ‑ncumetasem
a II-a (voi)
  • încumetați
  • ‑ncumetați
(să)
  • încumetați
  • ‑ncumetați
  • încumetați
  • ‑ncumetați
  • încumetarăți
  • ‑ncumetarăți
  • încumetaserăți
  • ‑ncumetaserăți
  • încumetaseți
  • ‑ncumetaseți
a III-a (ei, ele)
  • încumetă
  • ‑ncumetă
(să)
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumetau
  • ‑ncumetau
  • încumeta
  • ‑ncumeta
  • încumetaseră
  • ‑ncumetaseră
verb (V55)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încumăta
  • ‑ncumăta
  • încumătare
  • ‑ncumătare
  • încumătat
  • ‑ncumătat
  • încumătatu‑
  • ‑ncumătatu‑
  • încumătând
  • ‑ncumătând
  • încumătându‑
  • ‑ncumătându‑
singular plural
  • încumetă
  • ‑ncumetă
  • încumătați
  • ‑ncumătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încumăt
  • ‑ncumăt
  • încumăt
  • ‑ncumăt
(să)
  • încumăt
  • ‑ncumăt
  • încumăt
  • ‑ncumăt
  • încumătam
  • ‑ncumătam
  • încumătai
  • ‑ncumătai
  • încumătasem
  • ‑ncumătasem
a II-a (tu)
  • încumeți
  • ‑ncumeți
  • încumeți
  • ‑ncumeți
(să)
  • încumeți
  • ‑ncumeți
  • încumeți
  • ‑ncumeți
  • încumătai
  • ‑ncumătai
  • încumătași
  • ‑ncumătași
  • încumătaseși
  • ‑ncumătaseși
a III-a (el, ea)
  • încumetă
  • ‑ncumetă
(să)
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumăta
  • ‑ncumăta
  • încumătă
  • ‑ncumătă
  • încumătase
  • ‑ncumătase
plural I (noi)
  • încumătăm
  • ‑ncumătăm
(să)
  • încumătăm
  • ‑ncumătăm
  • încumătam
  • ‑ncumătam
  • încumătarăm
  • ‑ncumătarăm
  • încumătaserăm
  • ‑ncumătaserăm
  • încumătasem
  • ‑ncumătasem
a II-a (voi)
  • încumătați
  • ‑ncumătați
(să)
  • încumătați
  • ‑ncumătați
  • încumătați
  • ‑ncumătați
  • încumătarăți
  • ‑ncumătarăți
  • încumătaserăți
  • ‑ncumătaserăți
  • încumătaseți
  • ‑ncumătaseți
a III-a (ei, ele)
  • încumetă
  • ‑ncumetă
(să)
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumătau
  • ‑ncumătau
  • încumăta
  • ‑ncumăta
  • încumătaseră
  • ‑ncumătaseră
încumeți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V625)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumetere
  • ‑ncumetere
  • încumes
  • ‑ncumes
  • încumesu‑
  • ‑ncumesu‑
singular plural
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumeteți
  • ‑ncumeteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încumet
  • ‑ncumet
  • încumet
  • ‑ncumet
(să)
  • încumet
  • ‑ncumet
  • încumet
  • ‑ncumet
  • încumeteam
  • ‑ncumeteam
  • încumesei
  • ‑ncumesei
  • încumesesem
  • ‑ncumesesem
a II-a (tu)
  • încumeți
  • ‑ncumeți
  • încumeți
  • ‑ncumeți
(să)
  • încumeți
  • ‑ncumeți
  • încumeți
  • ‑ncumeți
  • încumeteai
  • ‑ncumeteai
  • încumeseși
  • ‑ncumeseși
  • încumeseseși
  • ‑ncumeseseși
a III-a (el, ea)
  • încumete
  • ‑ncumete
  • încumete
  • ‑ncumete
(să)
  • încumetă
  • ‑ncumetă
  • încumetea
  • ‑ncumetea
  • încumese
  • ‑ncumese
  • încumesese
  • ‑ncumesese
plural I (noi)
  • încumetem
  • ‑ncumetem
(să)
  • încumetem
  • ‑ncumetem
  • încumeteam
  • ‑ncumeteam
  • încumeserăm
  • ‑ncumeserăm
  • încumeseserăm
  • ‑ncumeseserăm
  • încumesesem
  • ‑ncumesesem
a II-a (voi)
  • încumeteți
  • ‑ncumeteți
(să)
  • încumeteți
  • ‑ncumeteți
  • încumeteați
  • ‑ncumeteați
  • încumeserăți
  • ‑ncumeserăți
  • încumeseserăți
  • ‑ncumeseserăți
  • încumeseseți
  • ‑ncumeseseți
a III-a (ei, ele)
  • încumet
  • ‑ncumet
  • încumet
  • ‑ncumet
(să)
  • încumetă
  • ‑ncumetă
  • încumeteau
  • ‑ncumeteau
  • încumeseră
  • ‑ncumeseră
  • încumeseseră
  • ‑ncumeseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încumeta, încumetverb

  • 1. Cuteza, îndrăzni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să-ți dau, mai tîrzior, Aripi, credință și dor Ca să te-ncumeți și la zbor. TOMA, C. V. 408. DLRLC
    • format_quote Prin apă nu s-a încumetat să treacă. RETEGANUL, P. III 35. DLRLC
    • format_quote Nu mă voi încumeta a spune ceea ce aievea n-am văzut cu ochii. ODOBESCU, S. III 78. DLRLC
  • 2. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție „în”) A se bizui, a se încrede în ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nelegiuiții se încumetau în mulțimea lor. ISPIRESCU, M. V. 21. DLRLC
  • comentariu Accentuat și: (prezent indicativ) încumet. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.