14 definiții pentru îndestulare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

îndestulare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 442/35 / V: ~lire / Pl: ~lări / E: îndestula] 1 Satisfacere a unei nevoi. 2 Săturare cu alimente. 3 (Ccr) Belșug. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Din belșug. 5 (îal) De ajuns. 6 (Înv; îlav) Din ~ Suficient. 7 (Fig) Satisfacție.

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență. Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. ◊ Loc. adv. Cu îndestulare = din belșug, din abundență. Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. – Variantă: îndestulire (COȘBUC, P. I 96) s. f.

ÎNDESTULARE ~ări f. 1) v. A ÎNDESTULA. 2) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență. ◊ Cu ~ din belșug. /v. a (se) îndestula

îndestulare f. cantitate suficientă, abundanță.

îndestuláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndestula. Abundanță, belșug. Rar. Satisfacțiune. Cu îndestulare, în abundanță, destul.

îndestulire sf vz îndestulare

ÎNDESTULIRE s. f. v. îndestulare.

ÎNDESTULIRE s. f. v. îndestulare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDESTULARE s. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Îndestulare ≠ lipsă, sărăcie

Intrare: îndestulare
îndestulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulare
  • ‑ndestulare
  • îndestularea
  • ‑ndestularea
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulările
  • ‑ndestulările
genitiv-dativ singular
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulării
  • ‑ndestulării
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulărilor
  • ‑ndestulărilor
vocativ singular
plural
îndestulire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulire
  • ‑ndestulire
  • îndestulirea
  • ‑ndestulirea
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirile
  • ‑ndestulirile
genitiv-dativ singular
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirii
  • ‑ndestulirii
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirilor
  • ‑ndestulirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndestulare, îndestulărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu îndestulare = din belșug, din abundență. DLRLC
      • format_quote Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. DLRLC
etimologie:
  • vezi îndestula DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.