opțiuni
  • info

12 definiții pentru îndestulător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDESTULĂTOR, -OARE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

ÎNDESTULĂTOR, -OARE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

îndestulător, ~oare a [At: MAIORESCU, L. 127 / Pl: ~i, ~oare / E: îndestula + -tor] 1 a Care este în cantitate suficientă. 2 a Care satisface Si: mulțumitor, satisfăcător. 3 av Îndeajuns.

ÎNDESTULĂTOR, -OARE, îndestulători, -oare, adj. Care e din belșug, care satisface nevoile, îndestulează, mulțumește. Pe unde le ducea el, pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. ISPIRESCU, L. 230. Ieși deodată din pămînt o masă încărcată cu fel de fel de bucate îndestulătoare. POPESCU, B. II 94. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. Cînd țăranul adoptă pe «onoare», are intuiția că «cinste» nu lămurește îndestulător ce vrea el să spuie. SADOVEANU, E. 34.

ÎNDESTULĂTOR1 adv. Cu îndestulare; în mod satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător

ÎNDESTULĂTOR2 ~oare (~ori, ~oare) Care îndestulează; mulțumitor; satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător

îndestulător a. de ajuns.

îndestulătór, -oáre adj. Destul, suficient: proviziunĭ îndestulătoare. Satisfăcător: răspuns îndestulător.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndestulător adj. m., pl. îndestulători; f. sg. și pl. îndestulătoare

îndestulător adj. m., pl. îndestulători; f. sg. și pl. îndestulătoare

îndestulător adj. m., pl. îndestulători; f. sg. și pl. îndestulătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDESTULĂTOR adj. 1. v. suficient. 2. mulțumitor, satisfăcător, suficient. (O cantitate ~oare.)

ÎNDESTULĂTOR adj. 1. destul, suficient, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 2. mulțumitor, satisfăcător, suficient. (O cantitate ~.)

Intrare: îndestulător
îndestulător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulător
  • ‑ndestulător
  • îndestulătorul
  • îndestulătoru‑
  • ‑ndestulătorul
  • ‑ndestulătoru‑
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarea
  • ‑ndestulătoarea
plural
  • îndestulători
  • ‑ndestulători
  • îndestulătorii
  • ‑ndestulătorii
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarele
  • ‑ndestulătoarele
genitiv-dativ singular
  • îndestulător
  • ‑ndestulător
  • îndestulătorului
  • ‑ndestulătorului
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarei
  • ‑ndestulătoarei
plural
  • îndestulători
  • ‑ndestulători
  • îndestulătorilor
  • ‑ndestulătorilor
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarelor
  • ‑ndestulătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndestulător, îndestulătoareadjectiv

  • 1. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mulțumitor satisfăcător suficient
    • format_quote Pe unde le ducea el, pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. ISPIRESCU, L. 230. DLRLC
    • format_quote Ieși deodată din pămînt o masă încărcată cu fel de fel de bucate îndestulătoare. POPESCU, B. II 94. DLRLC
    • 1.1. (și) adverbial Îndeajuns. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: îndeajuns
      • format_quote Cînd țăranul adoptă pe «onoare», are intuiția că «cinste» nu lămurește îndestulător ce vrea el să spuie. SADOVEANU, E. 34. DLRLC
etimologie:
  • Îndestula + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.