înjosire sf [At: ALECSANDRI, P. III, 475 / V: (nob) ~sare / Pl: ~ri / E: înjosi] 1 (Îvr) Coborâre. 2 (Fig) Umilire. 3 (Nob) Micșorare a prețului unui obiect.

ÎNJOSIRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi șl rezultatul ei; umilire, degradare, dezonorare. (Cu pronunțare regională) Vedem mărirea căzută-n îngiosire Și eroismul sacru plătit cu umilire? ALECSANDRI, P. III 475.

înjosire f. fig. umilință.

înjosíre f. Umilință, degradare: e o înjosire a minți.

înjosare sf vz înjosire

înjosire s. f., g.-d. art. înjosirii; pl. înjosiri

înjosire s. f., g.-d. art. înjosirii; pl. înjosiri

înjosire s. f., g.-d. art. înjosirii; pl. înjosiri

ÎNJOSIRE s. 1. v. ploconire. 2. v. umilință. 3. degradare, umilire, (înv.) degradație. (Munca nu e o ~.)

ÎNJOSIRE s. 1. ploconeală, ploconire, umilire, (fam.) căciulire. (~ cuiva în fața...) 2. rușine, umilință. (Ce ~ a suportat!) 3. degradare, umilire, (înv.) degradație. (Munca nu e o ~.)