12 definiții pentru înrădăcina

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNRĂDĂCINA, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

ÎNRĂDĂCINA, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

înrădăcina vr [At: CORESI, EV. 107/13 / Pzi: ~nez / E: în- + rădăcină] 1 (D. plante) A se fixa în pământ prin rădăcini. 2 (Fig; d. idei, convingeri etc.) A pătrunde adânc în conștiință, în obișnuință etc.

ÎNRĂDĂCINA, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se încuiba adînc, fără să mai poată fi extirpat. Începu a-l tracta pentru plămîni, dar nu putu învinge răul care se înrădăcinase. NEGRUZZI, S. II 154. ♦ (Despre idei, metode, deprinderi) A prinde rădăcini, a intra adînc (în obișnuință, în conștiință etc.), a pătrunde adînc, temeinic. Se înrădăcinează tot mai adînc în mase atitudinea conștiincioasă în ceea ce privește respectarea legilor și îndeplinirea obligațiilor față de stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2630.

A ÎNRĂDĂCINA ~ez tranz. A face să se înrădăcineze. /în + rădăcină

A SE ÎNRĂDĂCINA pers. 3 se ~ea intranz. 1) (despre plante) A slobozi rădăcini (adânci); a se fixa în pământ cu ajutorul rădăcinilor. 2) fig. (despre obiceiuri, idei) A prinde rădăcini; a intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se încetățeni; a se statornici; a se împământeni; a se consimți. /în + rădăcină

înrădăcinà v. 1. a prinde rădăcină; 2. fig. a se împlânta: erorile se înrădăcinează ușor.

înrădăcinéz v. tr. (d. rădăcină). Fig. Fixez, sădesc: a înrădăcina patriotizmu în inima copiilor. V. refl. Mă fixez, prind rădăcină: erorile se înrădăcinează ușor. – Vechĭ și răd-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înrădăcina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înrădăcinez, 3 înrădăcinea; conj. prez. 1 sg. să înrădăcinez, 3 să înrădăcineze

înrădăcina (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcinea

înrădăcina vb., ind. prez. 1 sg. înrădăcinez, 3 sg. și pl. înrădăcinea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNRĂDĂCINA vb. a se încuiba, a se statornici, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.)

ÎNRĂDĂCINA vb. a se încuiba, a se statornici, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.)

Intrare: înrădăcina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înrădăcina
  • ‑nrădăcina
  • înrădăcinare
  • ‑nrădăcinare
  • înrădăcinat
  • ‑nrădăcinat
  • înrădăcinatu‑
  • ‑nrădăcinatu‑
  • înrădăcinând
  • ‑nrădăcinând
  • înrădăcinându‑
  • ‑nrădăcinându‑
singular plural
  • înrădăcinea
  • ‑nrădăcinea
  • înrădăcinați
  • ‑nrădăcinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înrădăcinez
  • ‑nrădăcinez
(să)
  • înrădăcinez
  • ‑nrădăcinez
  • înrădăcinam
  • ‑nrădăcinam
  • înrădăcinai
  • ‑nrădăcinai
  • înrădăcinasem
  • ‑nrădăcinasem
a II-a (tu)
  • înrădăcinezi
  • ‑nrădăcinezi
(să)
  • înrădăcinezi
  • ‑nrădăcinezi
  • înrădăcinai
  • ‑nrădăcinai
  • înrădăcinași
  • ‑nrădăcinași
  • înrădăcinaseși
  • ‑nrădăcinaseși
a III-a (el, ea)
  • înrădăcinea
  • ‑nrădăcinea
(să)
  • înrădăcineze
  • ‑nrădăcineze
  • înrădăcina
  • ‑nrădăcina
  • înrădăcină
  • ‑nrădăcină
  • înrădăcinase
  • ‑nrădăcinase
plural I (noi)
  • înrădăcinăm
  • ‑nrădăcinăm
(să)
  • înrădăcinăm
  • ‑nrădăcinăm
  • înrădăcinam
  • ‑nrădăcinam
  • înrădăcinarăm
  • ‑nrădăcinarăm
  • înrădăcinaserăm
  • ‑nrădăcinaserăm
  • înrădăcinasem
  • ‑nrădăcinasem
a II-a (voi)
  • înrădăcinați
  • ‑nrădăcinați
(să)
  • înrădăcinați
  • ‑nrădăcinați
  • înrădăcinați
  • ‑nrădăcinați
  • înrădăcinarăți
  • ‑nrădăcinarăți
  • înrădăcinaserăți
  • ‑nrădăcinaserăți
  • înrădăcinaseți
  • ‑nrădăcinaseți
a III-a (ei, ele)
  • înrădăcinea
  • ‑nrădăcinea
(să)
  • înrădăcineze
  • ‑nrădăcineze
  • înrădăcinau
  • ‑nrădăcinau
  • înrădăcina
  • ‑nrădăcina
  • înrădăcinaseră
  • ‑nrădăcinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înrădăcina, înrădăcinezverb

  • 1. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. A se încuiba adânc, fără să mai poată fi extirpat. DLRLC
      • format_quote Începu a-l tracta pentru plămîni, dar nu putu învinge răul care se înrădăcinase. NEGRUZZI, S. II 154. DLRLC
    • 1.2. figurat A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se înrădăcinează tot mai adînc în mase atitudinea conștiincioasă în ceea ce privește respectarea legilor și îndeplinirea obligațiilor față de stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2630. DLRLC
etimologie:
  • În + rădăcină DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.