15 definiții pentru înspăimântător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR, -OARE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR, -OARE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

înspăimântător, ~oare [At: GCR II, 84/2 / Pl: ~i, ~oare / E: înspăimânta + ~(ă)tor] 1 a Care provoacă spaimă Si: fioros, groaznic, înfricoșător, înspăimat2 (2). 2 av (Udp „de”) Extrem de...

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR1 adv. 1) Foarte tare. Plângea ~. 2) (urmat de un adjectiv cu prepoziția de) Extraordinar; extrem. E ~ de întuneric. /în + a spăimânta

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR2 ~oare (~ori, ~oare) Care înspăimântă; care provoacă spaimă, groază; înfricoșător; înfiorător; sinistru. Priveliște ~oare. Strigăt ~. /a (se) înspăimăta + suf. ~ător

înspăimântător a. care înspăimântă.

ÎNSPĂIMÎNTĂTOR, -OARE, înspăimîntători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, grozav, înfricoșător. Plîngerile copiilor, bocetele mamelor porneau o înspăimîntătoare melodie a durerii. SADOVEANU, O. I 512. Un muget înspăimîntător a cutremurat văzduhul, și taurul s-a prăbușit în genuchi. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte. – Variantă: (învechit) spăimîntător, -oare (ISPIRESCU, M. V. 19) adj.

SPĂIMÎNTĂTOR, -OARE adj. v. înspăimîntător.

înspăĭmînt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmîntătór și (maĭ des) însp-, -oáre adj. Care înspăĭmintă, formidabil: tunete înspăĭmîntătoare. Oribil, îngrozitor: o uricĭune înspăĭmîntătoare. Adv. În mod spăĭmîntâtor: lupiĭ urlaŭ înspăĭmîntător.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare

înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare

înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR adj. 1. v. groaznic. 2. v. îngrozitor. 3. v. atroce. 4. v. cumplit.

ÎNSPĂIMÎNTĂTOR adj. 1. groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, oribil, (înv. și pop.) spăimîntător, (pop.) spăimos, (înv.) spăimîntos. (Un lucru ~.) 2. cumplit, cutremurător, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, macabru, monstruos, oribil, sîngeros, teribil, zguduitor, (livr.) abominabil, terifiant, terific, (înv. și pop.) rău. (O crimă ~.) 3. atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, teribil. (O durere ~.) 4. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, năprasnic, strașnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndrăcit, turbat. (O vijelie ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ES IST NICHTS SCHRECKLICHER, ALS EINE TÄTIGE UNWISSENHEIT (germ.) nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.

Intrare: înspăimântător
înspăimântător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înspăimântător
  • ‑nspăimântător
  • înspăimântătorul
  • înspăimântătoru‑
  • ‑nspăimântătorul
  • ‑nspăimântătoru‑
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarea
  • ‑nspăimântătoarea
plural
  • înspăimântători
  • ‑nspăimântători
  • înspăimântătorii
  • ‑nspăimântătorii
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarele
  • ‑nspăimântătoarele
genitiv-dativ singular
  • înspăimântător
  • ‑nspăimântător
  • înspăimântătorului
  • ‑nspăimântătorului
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarei
  • ‑nspăimântătoarei
plural
  • înspăimântători
  • ‑nspăimântători
  • înspăimântătorilor
  • ‑nspăimântătorilor
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarelor
  • ‑nspăimântătoarelor
vocativ singular
plural
spăimântător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spăimântător
  • spăimântătorul
  • spăimântătoru‑
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarea
plural
  • spăimântători
  • spăimântătorii
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarele
genitiv-dativ singular
  • spăimântător
  • spăimântătorului
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarei
plural
  • spăimântători
  • spăimântătorilor
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înspăimântător, înspăimântătoareadjectiv

etimologie:
  • Înspăimânta + sufix -ător. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.