însărcinare sf [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 246 / Pl: ~nări / E: însărcina] 1 Încredințare cuiva a îndeplinirii unei misiuni. 2 Luare asupra sa a unei îndatoriri. 3 Aducere a unei femei în stare de graviditate. 4 Împuternicire.

ÎNSĂRCINARE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; sarcină, misiune, îndatorire. Doi ani Turgheniev a fost funcționar la Ministerul de Interne, cu însărcinări speciale. SADOVEANU, E. 234. De dimineață maiorul hotărî însărcinarea și rolul fiecărui ofițer. VLAHUȚĂ, O. A. 162. Junii membri ai comitetului primiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I 342.

însărcinare f. fig. misiune.

însărcináre f. Sarcină, misiune, ordin: a da cuĭva o însărcinare, a avea o însărcinare.

însărcinare s. f., g.-d. art. însărcinării; pl. însărcinări

însărcinare s. f., g.-d. art. însărcinării; pl. însărcinări

însărcinare s. f., g.-d. art. însărcinării; pl. însărcinări

ÎNSĂRCINARE s. 1. misiune, sarcină, (înv. și reg.) slujbă, (înv.) memuriet, sărcinare, solie. (Și-a îndeplinit ~.) 2. v. obligație.

ÎNSĂRCINARE s. 1. misiune, sarcină, (înv. și reg.) slujbă, (înv.) memuriet, sărcinare, solie. (Și-a îndeplinit ~.) 2. datorie, îndatorire, obligație, sarcină, (înv.) dator, datorință, îndatorință. (~ ta este să rezolvi problema!)