13 definiții pentru întrebuințare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

întrebuințare sf [At: PRAVILA (1814), XVIII, 20 / V: (înv) ire / P: ~bu-in~ / Pl: ări / E: întrebuința] 1 Servire de ceva. 2 Utilizare. 3 Servire la ceva. 4 (Nob; d. ființe) Folosire de ceva. 5 (Îvr) Obligativitate. 6 (Înv) Abuz. 7 (Îe) A face ~ din ceva A scoate un câștig din ceva. 8 Menire. 9 Atribuție. 10 (Înv) Trebuință. 11 (Înv) Înclinare a unei ființe de a săvârși ceva Cf obicei, apucătură.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. – V. întrebuința.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz. Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. ◊ Valoare de întrebuințare v. valoare.

întrebuințare f. 1. uz ce se face de ceva; 2. destinațiunea unui lucru.

întrebuințáre f. Acțiunea de a întrebuința, uz: întrebuințarea unor banĭ, unuĭ cuvînt. A da o întrebuințare unuĭ lucru, a-l utiliza la ceva.

întrebuințire sf vz întrebuințare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

întrebuințare (desp. -bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuințare (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuințare s. f. (sil. -bu-in-), g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNTREBUINȚARE s. 1. v. aplicare. 2. v. consumare. 3. v. folosință. 4. v. purtare. 5. practicare.

ÎNTREBUINȚARE s. 1. aplicare, aplicație, folosire, utilizare. (~ unei noi metode.) 2. consum, consumare, consumație, folosire, utilizare. (~ unei mari cantități de cherestea pentru...) 3. folosință, folosire, utilizare, uz, (înv.) uzaj. (Obiecte de lungă ~.) 4. folosire, purtare, purtat, uzură. (De atîta ~, pantalonii erau roși.) 5. folosire, practicare, utilizare. (~ unui obicei străvechi.)

Întrebuințare ≠ neîntrebuințare

Intrare: întrebuințare
întrebuințare substantiv feminin
  • silabație: -bu-in- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrebuințare
  • ‑ntrebuințare
  • întrebuințarea
  • ‑ntrebuințarea
plural
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințările
  • ‑ntrebuințările
genitiv-dativ singular
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințării
  • ‑ntrebuințării
plural
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințărilor
  • ‑ntrebuințărilor
vocativ singular
plural
întrebuințire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întrebuințare, întrebuințărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. DLRLC
    • format_quote Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. DLRLC
    • format_quote Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. DLRLC
etimologie:
  • vezi întrebuința DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.