opțiuni
  • info

10 definiții pentru întristător

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTRISTĂTOR, -OARE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

ÎNTRISTĂTOR, -OARE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

întristător, ~oare a [At: BELDIMAN, N. P. II, 112/4 / Pl: ~i, ~oare / E: întrista + -(ă)tor)] Care întristează (1).

ÎNTRISTĂTOR, -OARE, întristători, -oare, adj. Care întristează, care produce tristețe. Pe sub amurgu-ntristător Curg vălmășaguri de suspine. MACEDONSKI, O. I 192. Priveau tăcuți, printre frunzele galbene de toamnă, la întristătorul apus al soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 142. Eu cînt în umbra-ntristătoare, În valea cea de doruri. ALECSANDRI, P. III 182.

ÎNTRISTĂTOR ~oare (~ori, ~oare) rar Care întristează; care provoacă tristețe. /a întrista + suf. ~ător

întristător a. care întristează.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

întristător adj. m., pl. întristători; f. sg. și pl. întristătoare

întristător adj. m., pl. întristători; f. sg. și pl. întristătoare

întristător adj. m., pl. întristători; f. sg. și pl. întristătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNTRISTĂTOR adj. 1. (înv.) mâhnicios, mâhnitor. (O veste ~oare.) 2. dureros, trist. (O situație ~oare.)

ÎNTRISTĂTOR adj. 1. (înv.) mîhnicios, mîhnitor. (O veste ~.) 2. dureros, trist. (O situație ~.)

Intrare: întristător
întristător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întristător
  • ‑ntristător
  • întristătorul
  • întristătoru‑
  • ‑ntristătorul
  • ‑ntristătoru‑
  • întristătoare
  • ‑ntristătoare
  • întristătoarea
  • ‑ntristătoarea
plural
  • întristători
  • ‑ntristători
  • întristătorii
  • ‑ntristătorii
  • întristătoare
  • ‑ntristătoare
  • întristătoarele
  • ‑ntristătoarele
genitiv-dativ singular
  • întristător
  • ‑ntristător
  • întristătorului
  • ‑ntristătorului
  • întristătoare
  • ‑ntristătoare
  • întristătoarei
  • ‑ntristătoarei
plural
  • întristători
  • ‑ntristători
  • întristătorilor
  • ‑ntristătorilor
  • întristătoare
  • ‑ntristătoare
  • întristătoarelor
  • ‑ntristătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întristător, întristătoareadjectiv

  • 1. Care întristează. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe sub amurgu-ntristător Curg vălmășaguri de suspine. MACEDONSKI, O. I 192. DLRLC
    • format_quote Priveau tăcuți, printre frunzele galbene de toamnă, la întristătorul apus al soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 142. DLRLC
    • format_quote Eu cînt în umbra-ntristătoare, În valea cea de doruri. ALECSANDRI, P. III 182. DLRLC
etimologie:
  • Întrista + sufix -ător. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.