14 definiții pentru înverșunare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVERȘUNARE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNARE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

înverșunare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 115 / V: ~vier~, ~vir~ / Pl: ~nări / E: înverșuna] 1 Îndârjire. 2 Întărâtare. 3 Furie. 4 Patimă. 5 (Fig) Dorință aprinsă și vie. 6 Intensificare a unor stări sufletești.

ÎNVERȘUNARE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a se înverșuna și rezultatul ei; întărîtare, pornire pătimașă, mînie; p. ext. hotărîre neclintită. A înțeles înverșunarea muncitorului să nu piardă o palmă din ogor, scurmîndu-l, stropindu-l, îngrășîndu-l și storcînd toată vlaga din el. C. PETRESCU, A. 392. În vocea și cuvintele lui sună un fel de înverșunare. ARGHEZI, P. T. 58. Grigore nu mai voia să se amestece, văzînd înverșunarea bătrînului. REBREANU, R. I 86. ◊ Loc. adv. Cu înverșunare = a) cu furie, cu mînie; cu patimă, pătimaș. Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc Și te uram cu- nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I 212; b) cu hotărîre neclintită; ferm, îndîrjit. Se opuse cu înverșunare tuturor planurilor. CAMILAR, TEM. 218. – Variantă: învierșunare (ODOBESCU, S. III 18) s. f.

înverșunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a te înverșuna, mare furie. – În vest învĭe-.

învierșunare sf vz înverșunare

învirșunare sf vz înverșunare

vierșunare sf vz înverșunare

ÎNVIERȘUNARE s. f. v. înverșunare.

ÎNVIERȘUNARE s. f. v. înverșunare.

învierșunare f. furie îndărâtnică. [Vechiu-rom. vierșun, poate forță, luptă (sensul e obscur la Dosofteiu) = ung. VERSÉNY, luptă].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înverșunare s. f., g.-d. art. înverșunării; pl. înverșunări

înverșunare s. f., g.-d. art. înverșunării; pl. înverșunări

înverșunare s. f., g.-d, art. înverșunării; pl. înverșunări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVERȘUNARE s. 1. îndârjire, (livr.) obstinație, (rar) îndârjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. v. dârzenie. 3. v. furie.

ÎNVERȘUNARE s. 1. îndîrjire, (livr.) obstinație, (rar) îndîrjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. dîrzenie, îndîrjire. (~ unei dispute sportive.) 3. furie, mînie, (rar) înfuriere, (pop. și fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oțăreală, oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) năvîrlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)

Intrare: înverșunare
înverșunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înverșunare
  • ‑nverșunare
  • înverșunarea
  • ‑nverșunarea
plural
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunările
  • ‑nverșunările
genitiv-dativ singular
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunării
  • ‑nverșunării
plural
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunărilor
  • ‑nverșunărilor
vocativ singular
plural
învierșunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învierșunare
  • ‑nvierșunare
  • învierșunarea
  • ‑nvierșunarea
plural
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunările
  • ‑nvierșunările
genitiv-dativ singular
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunării
  • ‑nvierșunării
plural
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunărilor
  • ‑nvierșunărilor
vocativ singular
plural
vierșunare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
învirșunare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înverșunare, înverșunărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98
    • format_quote A înțeles înverșunarea muncitorului să nu piardă o palmă din ogor, scurmîndu-l, stropindu-l, îngrășîndu-l și storcînd toată vlaga din el. C. PETRESCU, A. 392. DLRLC
    • format_quote În vocea și cuvintele lui sună un fel de înverșunare. ARGHEZI, P. T. 58. DLRLC
    • format_quote Grigore nu mai voia să se amestece, văzînd înverșunarea bătrînului. REBREANU, R. I 86. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu înverșunare = cu furie, cu mânie; cu patimă. DLRLC
      sinonime: pătimaș
      • format_quote Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I 212. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu înverșunare = cu hotărâre neclintită. DLRLC
      • format_quote Se opuse cu înverșunare tuturor planurilor. CAMILAR, TEM. 218. DLRLC
etimologie:
  • vezi înverșuna DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.