10 definiții pentru învățare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚARE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța.

ÎNVĂȚARE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța.

învățare sf [At: PSALT. HUR., ap. DA / Pl: ări / E: învăța] 1 Obișnuire. 2 Familiarizare. 3 Deprindere. 4 Nărav rău Si: învățat1 (4). 5 Transmitere de cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare Si: învățat1 (5), învățământ (2), învățătură (2). 6 Inițiere într-o meserie, știință, artă etc. Si: instruire, învățat1 (6), învățătură (5.) 7 Dresare a animalelor Si: învățat1 (7). 8 Sfătuire a cuiva arătându-i cum să procedeze Si: învățat1 (8). 9 Dobândire de cunoștințe și deprinderi practice prin studiu Si: învățat1 (9). 10 Ajungere prin muncă sistematică la cunoașterea unei meserii, științe, limbi străine etc. Si: învățat1 (10). 11 Întipărire a ceva în minte pentru a putea fi reprodus Si: învățat1 (11), memorare. 12 Desprindere a unei învățături din ceva Si: învățat1 (12). 13 Dobândire de experiență Si: învățat1 (13). 14 Înțelegere. 15 (Înv) Convertire la creștinism Si: învățat1 (15). 16 Inițiere în religia creștină Si: învățat1 (16). 17 (Înv) Propovăduire a creștinismului Si: învățat1 (17). 18 Explicare a textelor religioase Si: învățat1 (18). 19 Prescriere a legilor Si: învățat1 (19). 20 Aflare. 21 (Înv) Poruncire.

ÎNVĂȚARE, învățări, s. f. Acțiunea de a învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu. Învățarea unei limbi străine.Expr. Învățare de minte = dobîndire de experiență; p. ext. cumințire, învățătură de minte.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învățare s. f., g.-d. art. învățării; pl. învățări

învățare s. f., g.-d. art. învățării; pl. învățări

învățare s. f., g.-d. art. învățării; pl. învățări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVĂȚARE s. 1. studiere, studiu. (~ materiei pentru examen.) 2. v. învățătură. 3. v. asimilare. 4. v. însușire. 5. v. memorizare. 6. v. instruire. 7. v. instruire.

ÎNVĂȚARE s. 1. studiere, studiu. (~ materiei pentru examen.) 2. învățătură, studiu, (înv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 3. asimilare, asimilație, însușire. (~ unor cunoștințe temeinice.) 4. deprindere, însușire. (~ unor noțiuni elementare.) 5. memorare, memorizare. (~ unei poezii.) 6. cultivare, instruire. (~ elevilor.) 7. inițiere, instruire. (~ cuiva într-un domeniu.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNVĂȚARE. Subst. Învățare, învățat, învățătură, studiu, studiere, instruire, cultivare, pregătire, formare; inițiere. Alfabetizare. Toceală, buchereală (fam.), bucherie (rar, fam.), buchiseală (pop. și fam.). Memorare, memorizare, memorizat (rar). Știință de carte, instrucție, instrucțiune, slovă (pop.), carte (fig.), erudiție. Știutor de carte. Școlar, elev, student. Bucher, tocilar (fig.); șoarece de bibliotecă. Învățămînt. Profesor, dascăl. Școală. Adj. Studios. Știutor, știut, citit, învățat, instruit, școlit (reg.), pregătit, format, cult, erudit. Învățător (înv.). Vb. A învăța, a studia, a citi, a se adăpa la izvoarele științei (culturii) (fig.), a se instrui, a se cultiva, a se pregăti, a căpăta (a dobîndi) cunpștințe; a se iniția. A toci (fig-), a buchirisi (rar), a buchisi (pop. și fam.). A se apuca de învățat, a se pune cu burta pe carte, a-și băga nasul în cărți. A învăța pe de rost, a memora, a memoriza; a ști, a ști carte, a fi (a se face, a ajunge) tobă (burduf) de carte (de învățătură), a ști cîte în lună și în stele. A-și face studiile; a școlări (rar), a nerge (a umbla) la școală, a urma o școală. A învăța, a instrui, a cultiva, a pregăti, a forma, a da cunoștințe, a lumina (fig.); a iniția. A alfabetiza. V. cunoaștere, educație, elev, erudiție, informație, pedagog, școală.

Intrare: învățare
învățare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățare
  • ‑nvățare
  • învățarea
  • ‑nvățarea
plural
  • învățări
  • ‑nvățări
  • învățările
  • ‑nvățările
genitiv-dativ singular
  • învățări
  • ‑nvățări
  • învățării
  • ‑nvățării
plural
  • învățări
  • ‑nvățări
  • învățărilor
  • ‑nvățărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învățare, învățărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi învăța DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.