înțepenire sf [At: CALENDARIU (1814), 174/25 / V: (înv) ~țăp~ / Pl: ~ri / E: înțepeni] 1 Dobândire a unei mari rigidități Si: înțepenitură (1). 2 Încetare de se mișca Si: înțepenitură (2). 3 Fixare puternică în ceva Si: înțepenitură (3). 4 (Fig) Neclintire într-o hotărâre Si: înțepenitură (4). 5 (Irn) Somn adânc Si: înțepenitură 6 Luare a unei poziții dârze în fața cuiva Si: înțepenitură (6). 7 Deces. 8 (Mpp; îs) ~ de încheietură Pierdere totală sau parțială a mobilității încheieturilor. 9 (Pop; îs) ~a cailor Pierdere momentană a mobilității, la cai, cauzată de oboseală extremă. 10 Înfigere în ceva. 11 Fixare a unui obiect în locașul său, astfel încât să nu se mai miște. 12 Imobilizare în noroi, în nisip etc. 13 Sporire a solidității unui obiect. 14-15 (Fig) (Păstrare sau) conservare mai îndelungată. 16 Luare a unei atitudini dârze în fața cuiva Si: înțepușare (4).

ÎNȚEPENIRE, înțepeniri, s. f. Faptul de a (se) înțepeni. 1. Înlemnire, încremenire. 2. Fixare.

înțăpenire sf vz înțepenire

înțepenire s. f., g.-d. art. înțepenirii

înțepenire s. f., g.-d. art. înțepenirii

înțepenire s. f., g.-d. art. înțepenirii

ÎNȚEPENIRE s. 1. v. fixare. 2. (MED.) înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. v. anchiloză. 4. v. înmărmurire.

ÎNȚEPENIRE s. v. consolidare, întărire.

ÎNȚEPENIRE s. 1. fixare, fixat, imobilizare, pironire, prindere, țintuire, (rar) pecetluire. (~ în cuie a unui obiect.) 2. înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. (MED.) anchilozare, anchiloză, prindere. (~ articulațiilor.) 4. împietrire, încremenire, înlemnire, înmărmurire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. (~ unui personaj din basme.)

înțepenire s. v. CONSOLIDARE. ÎNTĂRIRE.