ȘTIRBIT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbită; tocit; ciobit. ♦ P. ext. Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.

știrbit, ~ă [At: SCRIBAN, D. / V: (îvp) ~bat / Pl: ~iți, ~e / E: știrbi] 1-2 smf, a (Rar) Știrb (1-2). 3-6 a Știrb (6-9). 7 a (Fig) Diminuat ca însemnătate, ca valoare etc. 8 a (Fig; d. un drept, o lege etc.) Care este nesocotit Si: încălcat.

ȘTIRBIT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; tocit; ciobit. ♦ Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.

ȘTIRBIT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; ciuntit. Un taler de lemn cu margini știrbite. La TDRG. Mari ruini de amintire care înalță tăcute în fața sa niște ziduri știrbite, triste rămășițe de mărire. MACEDONSKI, O. IV 46. 2. Fig. (Despre abstracte) Micșorat, diminuat, atins. Oricare ar fi urmarea unei anchete, cinstea celui anchetat tot știrbită iese. STĂNOIU, C. I. 90. – Variantă: (rar) știrbat, -ă (ALECSANDRI, S. 132) adj.

știrbit a. fig. nedreptățit: râzând de strâmbările bieților știrbiți OD.

știrbít, -ă adj. Care n’are toțĭ dințiĭ. Căruĭa i s’a stricat ascuțișu saŭ marginea: cuțit știrbit, farfurie știrbită. Fig. Micșorat, redus: libertate știrbită. – Și știrbat (cp. cu bg. štŭrbat, rut. ščerbátiĭ).

știrbat, ~ă a vz știrbit

ȘTIRBAT, -Ă adj. v. știrbit.

ȘTIRBIT adj. 1. ciobit, ciocnit, știrb. (Pahar ~.) 2. știrb, tocit. (Cuțit ~.)

ȘTIRBIT adj. v. diminuat, scăzut.

ȘTIRBIT adj. 1. ciobit, ciocnit, știrb. (Pahar ~.) 2. știrb, tocit. (Cuțit ~.)

știrbit adj. v. DIMINUAT. SCĂZUT.