BRÂNCUȘI, Constantin (1876-1957, n. sat Hobița, jud. Gorj), sculptor român. Personalitate marcantă a artei sec. 20. După studii în țară, pleacă în 1902 în străinătate, stabilindu-se în 1904 la Paris. Într-o primă perioadă sculptează portrete („Pictorul N. Dărăscu”, capete de copii) de o mare finețe a expresiei și plasticitate a formei, în spiritul artei lui Rodin. Către sfîrșitul primului deceniu al sec. 20 se desprinde de sculptura tradițională, urmărind esențializarea formelor și concentrarea maximă a expresiei. Ecouri străvechi se îmbină cu un simț foarte modern al formelor în spațiu, în lucrări ca: „Pasărea măiastră”, „Pasărea în spațiu”, „Începutul lumii”, „Cocoșul”. După „Rugăciunea”, complexul statuar de la Tîrgu Jiu („Poarta sărutului”, „Masa tăcerii”, „Coloana fără sfîrșit”) constituie o creație de seamă în materie de sculptură monumentală. Reprezentat în muzeele din România și în marile muzee din Europa și S.U.A. M. post-mortem al Acad. (1990).

BRÂNCUȘI, Petre (1928-1995, n. Brădiceni, jud. Gorj), muzicolog român. Studii și volume despre muzica românească („Istoria muzicii românești”, „George Breazul”).