abiogen, ~ă a [At: DEX² / P: ~bi-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr abiogène] 1 (Blg; d. mediu) Care este lipsit de viață. 2 (D. procese) Care are loc fără participarea materiei vii.

abiogén, -ă adj. (biol.; despre medii) Care este lipsit de viață. ♦ (biochim.; despre procese) Care are loc, se petrece în absența materiei vii, pe cale anorganică. • sil. -bi-o-. pl. -i, -e. / < fr. abiogène.

ABIOGEN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o] – Din fr. abiogène.

abiogen, -ă adj. în absența materiei vii. (din fr. abiogène)

ABIOGEN ~ă (~i, ~e) Care nu este de origine organică. /<fr. abiogéne

abiogen (desp. -bi-o-) adj. m., pl. abiogeni; f. abiogenă, pl. abiogene

abiogen (-bi-o-) adj. m., pl. abiogeni; f. abiogenă, pl. abiogene

abiogen adj. m., pl. abiogeni; f. sg. abiogenă, pl. abiogene

ABIO- „lipsa vieții, stare anorganică”. ◊ gr. abios „fără viață” > fr. abio-, germ. id., engl. id. > rom. abio-. □ ~gen (v. -gen₁), adj., rezultat din substanțe minerale sau anorganice; ~geneză (v. -geneză), s. f., concepție materialistă naivă care explică apariția vieții în mod spontan din materie anorganică; sin. abiogenie, arhigeneză, arhigonie; ~genie (v. -genie₁) s. f., abiogeneză*; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază elementele anorganice; ~trofie (v. -trofie), s. f., proces degenerativ al celulelor vii.