18 definiții pentru ablativ (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.

ablativ sn [At: DA / E: lat ablativus] Caz al declinării care arată că substantivul este punctul de plecare sau instrumentul acțiunii exprimate de verb.

ablativ1 s.n. (gram.) Caz al declinării, în unele limbi (indo-europene), care exprimă punctul de plecare, despărțirea de un loc, instrumentul acțiunii, cauza etc., fiind cazul unui complement circumstanțial de loc, de cauză, al unui complement instrumental etc. ◊ (adj.) A trecut substantivul la cazul ablativ.Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și dintr-un participiu în cazul ablativ, avînd rol de propoziție circustanțială care exprimă multiple relații. • pl. -e. /<fr. ablatif, it. ablativo, germ. Ablativ, lat. ablativus, -i <ablatus part. trecut al lui auferre „a lua cu sine”.

*ABLATIV (pl. -ive), sn. 📖 Caz al declinațiunii grecești, latinești, etc. [lat.].

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinării (corespunzînd, în linii mari, acuzativului cu prepoziții din limba romînă) care indică, în unele limbi, punctul de plecare; în limba latină indică și instrumentul, cauza etc. ◊ Ablativ absolut = (în limba latină) construcție cu rol de propoziție circumstanțială, în care nu este nici copulă, nici conjuncție, iar subiectul și numele predicativ se pun la ablativ.

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinării care indică, în unele limbi, punctul de plecare, iar în limba latină și instrumentul, cauza etc. ◊ (În limba latină) Ablativ absolut = construcție cu rol de propoziție circumstanțială în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ. – Fr. ablatif (lat. lit. ablativus).

ABLATIV s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = construcție a limbii latine corespunzătoare unei propoziții circumstanțiale, în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ sau, cînd predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordîndu-se în gen, număr și caz cu fostul subiect al propoziției secundare. [< lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif].

ablativ1 s. n. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc. ◊ ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ. (< lat. ablativus, fr. ablatif)

ablativ s.n. Caz al declinării în unele limbi.

ABLATIV ~e n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ ~ absolut construcție sintactică a limbii latine constând dintr-un participiu în ablativ și dintr-un substantiv sau pronume în același caz. [Sil. a-bla-] /<lat. ablativus, fr. ablatif

ablativ n. al șaselea caz, în declinațiunea latină, care arată punctul de plecare sau instrumentul acțiunii; ablativ absolut, propozițiune formată dintr’un participiu sau adjectiv cu cazul ablativ.

*ablatív n. pl. e (lat. ablativus) Gram. Al șaselea caz, care arată originea saŭ instrumentu în declinarea latină.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ablativ (desp. a-bla-) s. n., (forme) pl. ablative

ablativ (a-bla-) s. n., pl. ablative

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ABLATIV s. n. (< lat. ablativus, cf. fr. ablatif): caz care exprima în limba latină separarea (îndepărtarea) unui obiect de un anumit loc, punctul de plecare în spațiu, instrumentul, asocierea, cauza unei acțiuni etc. Corespunde, în linii mari, acuzativului din limba română. ◊ ~ absolut: construcție sintactică latină, alcătuită dintr-un substantiv sau pronume cu rol de subiect, în cazul a., și un participiu prezent sau perfect, tot în cazul a. A. absolut este echivalentul unei propoziții circumstanțiale (cauzală, concesivă, condițională sau temporală): „Tarquinio Superbo regnante...” („Pe când domnea Tarquinius Superbus...”).

ABLATIV 1. Într-o concepție morfologică asupra cazului* (vezi CAZI), caz existent în limbi cu o flexiune cazuală bogată (ex. sanscrită, latină, turcă), unde apare ca regim* al verbului, al adjectivului sau al unor prepoziții și exprimă diverse valori circumstanțiale, în special, punctul de plecare sau momentul de începere a acțiunii (ex. lat. venio domo rure „vin de acasă, de la țară”; a(b) puero, „din copilărie”). în limbile romanice, ca urmare a pierderii distincțiilor fonetice de la finala cuvintelor, forma cazuală de ablativ a dispărut, iar valorile au fost preluate de diverse construcții prepoziționale. 2. Într-o concepție semantico-localistă asupra cazului (vezi CAZIII), unde toate relațiile de caz, inclusiv cele abstracte, sunt interpretate în termeni de „localitate” și de „direcție”, ablativul, existent în orice limbă, reprezintă una dintre relațiile cazuale de bază, exprimând punctul de plecare al mișcării, dar și raporturi mai abstracte; originea, proveniența (ex. Pleacă de la Iași; Cartea trece din mână în mână; El provine dintr-o familie modestă; Boala rezultă din surmenare). în accepția cu patru cazuri de bază, ablativul se distinge prin [+Loc; +Sursă] și se opune locativului*, caracterizat prin [+Loc; -Sursă], ergativului*, caracterizat prin [- Loc; + Sursă], și absolutivului*, cazul nemarcat, caracterizat prin [- Loc; – Sursă], în accepția cu mai multe cazuri locative și direcționale, ablativul aparține grupului de cazuri orientate, opunându-se, în cadrul acestora, alativului*, care exprimă direcția și limita finală, iar ambele se opun cazurilor nonorientate: inesivul* și adesivul*. Vezi CAZ. G.P.D.

Intrare: ablativ (s.n.)
ablativ1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ablativ
  • ablativul
  • ablativu‑
plural
  • ablative
  • ablativele
genitiv-dativ singular
  • ablativ
  • ablativului
plural
  • ablative
  • ablativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ablativ, ablativesubstantiv neutru

  • 1. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    • 1.1. Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.