ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

acrostih sn [At: MINEIUL (1776) 21²/1 / Pl: (înv) ~e și ~uri / E: ngr ᾶϰροστιϰον, fr acrostiche] (Scurtă) poezie în care literele inițiale ale fiecărui vers alcătuiesc un cuvânt (de obicei un nume de persoană) sau o propoziție.

*ACROSTIH (pl. -ihuri, ‼ -ihe) sn. 📰 Mică poezie în care literele începătoare ale fiecărui vers, citite vertical, dau un nume de persoană, un titlu, o maximă scurtă sau numele unui subiect: sub forma de ~e indiscrete, publicau numele zînelor adorate (ALECS.) [fr. < gr.].

ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akrostichon, fr. acrostiche.

ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvînt (de obicei un nume) sau o frază. Este celebru acrostihul lui Hasdeu «La noi e putred mărul», scris împotriva «Convorbirilor literare» și pe care a reușit să-l publice chiar în această revistă.

ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvînt sau o propoziție. – Ngr. akrostichon.

ACROSTIH s.n. (Lit.) Poezie în care inițialele versurilor, citite vertical, alcătuiesc un nume sau o propoziție. [Pl. -huri. / cf. fr. acrostiche < gr. akrostichon < akros – extrem, dinafară, stichos – vers].

ACROSTIH s. n. 1. poezie în care inițialele versurilor, citite vertical, formează un cuvânt, o sintagmă etc. 2. problemă enigmistică cuprinzând un acrostih (1). (< fr. acrostiche, gr. akrostikhos)

ACROSTIH ~uri n. Poezie în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, formează un cuvânt sau o propoziție. /<ngr. akróstichon, fr. acrostiche

acrostih n. poezie scurtă în care versurile încep cu câte o literă, formând toate un nume.

*acrostíh n., pl. urĭ (vgr. akróstihon, d. ákron, vîrf, și stihos, vers). Poezie în care versurile încep cu cîte o literă formînd toate un nume.

acrostih (desp. a-cros-tih/-cro-stih) s. n., pl. acrostihuri

acrostih (a-cros-tih / -cro-stih) s. n., pl. acrostihuri

acrostih s. n. (sil. -cro-; mf. -stih), pl. acrostihuri

acrostih, -huri.

acrostih (acrostihuri), s. n. – Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvînt sau o propoziție. < Gr. ἀϰρόστιχον (Gáldi 137). Sec. XVII.

acrostih (< gr. ἀϰροστιχίς, de la ἄϰροσ „extremitate” și στίχος „vers”), tehnică poetică în care literele inițiale ale versurilor formează un cuvânt, sintagma, deviza, sentința sau numele pe care poetul și l-a ales ca motiv principal al poeziei sale sau o propoziție care exprimă sau sugerează o idee în legătură cu cuprinsul textului respectiv. Se întâlnește mai ales în canon (2), forma poetică cea mai lungă din imnografia biz. (până la 254 de strofe) și în condac.

ACROSTIH Compoziție poetică manieristă în care versurile sunt astfel alcătuite, încât literele lor inițiale, citite pe verticală, să formeze unul sau mai multe cuvinte (cel mai adesea, un nume de persoană). în literatura română premodernă, au scris poeme în acrostih Ienăchiță, Nicolae și Alecu Văcărescu, ca și Costache Conachi: La doi ochi ce sunt din fire /plini dă nur și dă simțire Urmează ca să să-nchine / vrând și nevrând fieșcine. Căci într-o căutătură / viață dau și viață fură. Sunt dăprinși tot a supune / ș-a robi fără minune. Acești ochi plini de putere / căutând cu mângâiere N-au zăbovit să găsească / lesnire să mă robească; Dar și eu fără sfiială / le didei făgăduială Rob să le fiu în vecie / cu mare statornicie; Acest dulce dă rob nume / să-l port și în ceea lume. (A. Văcărescu). Este, de asemenea, cunoscută poezia lui B.P. Hasdeu intitulată La noi e putred mărul, care are în acrostih trimiterea La „Convorbiri literare”. M.M.

ACROSTIH (< fr. acrostihe < gr. akrostihis; cf. gr. akros dinafară, extremitate, și sikhos, vers) Poezie în care inițialele versurilor (mai rar literele de la mijlocul sau de la sfîrșitul lor), citite vertical, alcătuiesc fie numele ființei iubite căreia îi era închinată, fie numele poetului, fie o îmbinare de cuvinte cu un anumit sens, aleasă ca motiv al poeziei respective. Socotit ca o formă elementară de poezie, acrostihul a fost cultivat de greci, în perioada alexandrină, ca și de romani. Această specie de poezie reapare mai tîrziu în opera poeților Renașterii. E folosit în literatura noastră de poeții Văcărești, C. Conachi, Anton Pann. Acrostihul din poeziile lui C. Conachi Nume ascunde numele iubitelor lui (Casandra, Zulnia, Marioara), nume ce rezultă din literele inițiale ale versurilor. B.P. Hasdeu folosește de asemenea acrostihul, în La noi e putred mărul, ale cărui versuri se refereau la Convorbiri literare, revista cercului literar Junimea, căreia autorul i-a jucat o farsă, poezia fiind publicată chiar în această revistă de care și-a bătut astfel joc. LA NOI „L a noi e putred mărul”, a zis de mult poetul, A zis cu desperare și a murit nebun. C ăci îl zdrobi durerea, cînd s-a convins cu-ncetul O ftînd după scăpare, că nu mai este bun, N ici sîmburele însuși, speranța viitoare, F ecioara sfiincioasă ascunsă de priviri. O, da! un vierme sarbăd ce otrăvește boare R ozînd fără-ncetare, nu lasă nicăieri B ucata nemînjită, și în zadar să crează I luzia din urmă ar vrea, că tot mai poți R edobîndind scînteia din dispărută rază! I-am cîntărit piticii! I-am măsurat pe toți. L ucesc prin neștiință, prin penele streine, I nsecte cu o umbra mai mare decît ei, T e-nșeală-n perspectivă, dar cînd te uiți mai bine, E trist și-ți vine milă de falnicii pigmei! R ivali cu cine știe ce geniuri sublime, A runcă vorbe-n aer ce curg ca un șiroi, R epetă, dar de unde, din ei nu spune nime... E putred, putred mărul, din sîmbure la noi! P.A. Calescu (B.P. HASDEU, Convorbiri literare, 1876, 11)

ACRO- „vîrf, extremitate”. ◊ gr. akros „vîrf” > fr. acro-, it. id., engl. id., germ. akro-> rom. acro-. □ ~bat (v. -bat₂), s. m. și f., gimnast specializat în exerciții de echilibristică; ~batolit (v. bato-₁, v. -lit₁), s. n., batolit în fază incipientă de eroziune; ~batolitic (v. bato-₁, v. -litic₁), adj., referitor la faza incipientă de eroziune a unui batolit, în care apare vizibil numai vîrful acestuia; ~blasteză (v. -blasteză), s. f., ieșire a tubului germinativ prin vîrful sporului, caracteristică lichenilor; ~blastic (v. -blastic), adj., (despre muguri și flori) care s-a dezvoltat în vîrful organului botanic; ~brahicefalie (v. brahi-₁, v. -cefalie), s. f., malformație datorată osificării precoce a suturii coronare, caracterizată prin dezvoltarea craniului numai în sens vertical și lateral; ~brie (v. -brie), s. f., acrogeneză*, ~carp (v. -carp), adj., (despre briofite) care formează sporogonul în vîrful ramurilor; ~carpie (v. -carpie), s. f., fructificație la vîrful ramurilor; ~cefal (v. -cefal), adj., cu craniul ascuțit și conic; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală a cutiei craniene, constînd în alungirea acesteia; sin. acrocranie; ~centric (v. -centric), adj., care are centromerul situat la unul din capetele cromozomului; ~cianoză (v. -cianoză), s. f., sindrom caracterizat printr-o colorație violacee a extremităților membrelor, datorată unor tulburări ale circulației sanguine; ~cranie (v. -cranie), s. f., acrocefalie*; ~cist (v. -cist) s. n., chist sferic și gelatinos format pe conidiofori la maturația celulelor generative; ~croic (v. -croic), adj. (despre ciuperci) decolorat la vîrful hifei în punctul de creștere; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., tulburare de nutriție cronică a extremităților corpului; ~dolihomelie (~dolicomelie) (v. doliho-, v.-melie), s. f., malformație caracterizată prin prezența unor membre anormal de lungi; ~drom (v. -drom), adj., (despre nervația frunzelor) care este convergent la vîrf; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate exagerată la nivelul extremităților membrelor; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește în regiunile înalte; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc la altitudini alpine și subalpine; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de locuri înalte; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., pronunțare accentuată a inițialei unui cuvînt; ~gamie (v. -gamie), s. f., tip de fecundație la care tubul polinic pătrunde în sacul embrionar prin vîrful micelei; sin. acrotropie; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care este format la vîrful unui organ. 2. (Despre plante) Care are organele de reproducere în vîrf; ~geneză (v. -geneză), s. f., creșterea în lungime la vîrful organelor vegetale; sin. acrobrie; ~gerie (v. -gerie), s. f., atrofiere senilă a pielii la nivelul extremităților; ~gin (v. -gin), adj., (despre hepatice) cu arhegoanele situate la vîrful axelor; ~lit (v. -lit₁), adj., s. n., (statuie) ale cărei extremități sînt făcute din piatră sau din marmură, iar corpul din alt material; ~macrie (v. -macrie), s. f., deformație congenitală caracterizată prin alungirea și subțierea excesivă a degetelor; ~manie (v. -manie), s. f., grad extrem de alienație mintală; ~megalie (v. -megalie), s. f., afecțiune endocrină caracterizată prin dezvoltarea exagerată a capului și a membrelor; sin. eritromelalgie; ~melalgie (v. mel/o-₁,- v. -algie), s. f., durere localizată la extremitățile membrelor; ~micrie (v. -micrie), s. f., stare anormală caracterizată prin nedezvoltarea extremităților și a craniului; ~miotonie (v. mio-₁, v. -tonie), s. f., contracție involuntară, localizată la una dintre extremități; ~necroză (v. -necroză), s. f., direcția în care se produce necrozarea unor organe vegetale; ~pachie (v. -pachie), s. f., 1. Diformitate caracterizată prin îngroșarea extremităților. 2. Osteopatie datorată mutației calcice și caracterizată prin îngroșarea extremităților locomotorii; ~pahidermie (v. pahi-, v. -dermie), s. f., pahiacrie*; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune localizată la extremități; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiu al bolilor extremităților mădularelor; ~petal (v. -petal) adj., cu petale ascuțite; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre limb) cu creștere de la bază către vîrf; ~pleurogen (v. pleuro-, v. -gen₁), adj., care se dezvoltă la vîrful și pe laturile organelor vegetale; ~podiu (v. -podiu), s. n., regiune falangiană a membrelor animalelor vertebrate; ~sarc (v. -sarc), s. n., țesut cărnos format prin concreșterea ovarului cu caliciul; ~sclerodermie (v. sclero-, v. -dermie), s. f., sclerodactilie*; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., sclerodactilie progresivă; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., împerechere incompletă a doi cromozomi, legați numai la un capăt, în procesul meiotic; ~spiră (v. -spiră), s. f., tulpiniță răsucită de la vîrful seminței în germinație; ~spor (v. -spor), s. m., spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, prezent la unele specii de ciuperci; ~stih (v. -stih), s. n., poezie în care literele inițiale ale versurilor formează un cuvînt sau o propoziție; ~ton (v. -ton), adj., 1. (Despre foliole) Cu porțiunea terminală mai dezvoltată. 2. (Despre orhidee) Care are anterele concrescute, prin vîrf, cu rostelul; ~trofodinie (v. trof/o-, v. -odinie), s. f., tulburare nutrițională a extremităților, asociată cu parestezii; ~trofonevroză (v. trofo-, v. -nevroză), s. f., tulburare nevrotică a troficității extremităților; ~tropie (v. -tropie), s. f., acrogamie*; ~zom (acrosom) (v. -zom), s. m., extremitatea anterioară a spermatozoidului.