21 de definiții pentru acuza

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

acuza vt [At: SAHIA, N. 68 / Pzi: acuz / E: fr accuser, lat accusare] 1 A formula o plângere (injustiție) împotriva cuiva Si: a inculpa, a învinui, a învinovăți, a pârî (4). 2 (Frm) A face evident Si: a arăta, a vădi, a manifesta (1).

*ACUZA (-uz) I. vb. tr. ⚖️ A învinovăți, a învinui, a arunca vina asupra cuiva; a trage în judecată, a pîrî: l-au acuzat de furtul acesta fără să aibă dovezi. II. vb. refl. A se învinovăți, a arunca toată vina asupră-și [fr. < lat.].

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă.De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ Absol. Faptele acuză.

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.- Fr. accuser (lat. lit. accusare).

ACUZA vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

ACUZA vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)

A ACUZA acuz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăți. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare

acuzà v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta.

*acúz, a v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

acuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 acu; conj. prez. 1 sg. să acuz, 3 să acuze

acuza (a ~) vb., ind. prez. 3 acu

acuza vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 sg. și pl. acu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ACUZA vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

ACUZA vb. v. arăta, manifesta, vădi.

acuza vb. v. ARĂTA. MANIFESTA. VĂDI.

ACUZA vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a(se) prihăni, a( se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

A acuza ≠ a îndreptăți, a justifica, a dezvinovăți, a disculpa

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.

Intrare: acuza
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acuza
  • acuzare
  • acuzat
  • acuzatu‑
  • acuzând
  • acuzându‑
singular plural
  • acu
  • acuzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acuz
(să)
  • acuz
  • acuzam
  • acuzai
  • acuzasem
a II-a (tu)
  • acuzi
(să)
  • acuzi
  • acuzai
  • acuzași
  • acuzaseși
a III-a (el, ea)
  • acu
(să)
  • acuze
  • acuza
  • acuză
  • acuzase
plural I (noi)
  • acuzăm
(să)
  • acuzăm
  • acuzam
  • acuzarăm
  • acuzaserăm
  • acuzasem
a II-a (voi)
  • acuzați
(să)
  • acuzați
  • acuzați
  • acuzarăți
  • acuzaserăți
  • acuzaseți
a III-a (ei, ele)
  • acu
(să)
  • acuze
  • acuzau
  • acuza
  • acuzaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

acuza, acuzverb

  • 1. A formula o plângere (în justiție) împotriva cuiva. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Faptele acuză. DLRLC
    • 1.1. științe juridice A imputa cuiva un delict, o crimă. DN
      • format_quote A fost acuzat de crimă. DLRLC
  • 2. A manifesta o reacție; a face evident. DEX '09 MDA2 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.