18 definiții pentru aerolit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AEROLIT, aerolite, s. n. Corp (meteorit, pulbere) care cade pe Pământ din spațiul interplanetar. – Din fr. aérolithe.

aerolit smn [At: CULIANU, C. 368 / Pl: (m) -iți și (n) ~e / E: fr aérolithe, ger Aerolith] Meteorit format în cea mai mare parte din silicați, cu aspect de piatră, care cade pe pământ.

*AEROLIT sm. 💫 Piatră sau masă minerală ce cade pe pămînt din spațiul ceresc, meteorit (🖼 33) [fr.].

AEROLIT, aeroliți, s. m. Meteorit format în cea mai mare parte din silicați, cu aspect de piatră, care cade pe pământ. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérolithe.

AEROLIT, aeroliți, s. m. Masă alcătuită din minereuri și piatră, care cade cu mare iuțeală din spațiul interplanetar. V. meteor.

AEROLIT, aeroliți, s. m. Corp de origine cosmică, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar. – Fr. aérolithe (< gr.).

AEROLIT s.n. (Geol.) Masă minerală incandescentă care cade pe pămînt din spațiul interplanetar. V. meteorit. [Pron. a-e-., pl. -te, -turi. / < fr. aérolithe, cf. gr. aer – aer, lithos – piatră].

AEROLIT s. n. meteorit dintr-o masă minerală incandescentă. (< fr. aérolithe)

AEROLIT ~ți m. Bucată dintr-un corp cosmic care, traversând atmosfera, cade pe suprafața Pământului; meteorit. /<fr. aérolithe

aerolit n. piatră căzută din cer. Nu se știe nimica sigur despre origina acestor masse pietroase, cari se rostogolesc prin regiunile atmosferice.

*aerolít m. și n., pl. e (aer și -lit din mono- și oo-lit). Peatră feruginoasă care cade din aer. – Căderea lor e însoțită de lumină și zgomot. Ele-s sfărmăturĭ planetare pe care le atrage pămîntu cînd se apropie de ele. Se numesc și bolide. Poporu le zice stele căzătoare. V. stea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aerolit (înv.) s. n., pl. aerolite

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AEROLIT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră. (~ul este o specie de meteorit.)

AEROLIT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră. (~ este o specie de meteorit.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aerolit,( engl. = aerolite) meteorit litic alcătuit preponderent sau în întregime din silicați de tipul olivinei, piroxenilor și plagioclazilor. A. alcătuiesc mai mult de 90% din totalul meteoriților care cad pe Pământ și sunt asemănători rocilor eruptive ultramafice. În această categorie sunt cuprinse chondritele și achondritele.

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-.~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-1, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel2), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie2), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil1), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are ne voie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen1), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie1), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-1, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit1), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie1), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru1), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie1), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru1) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-1, v. -lit1), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie1), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru1), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.

Intrare: aerolit
aerolit1 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: a-e- info
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aerolit
  • aerolitul
  • aerolitu‑
plural
  • aerolite
  • aerolitele
genitiv-dativ singular
  • aerolit
  • aerolitului
plural
  • aerolite
  • aerolitelor
vocativ singular
plural
aerolit2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aerolit
  • aerolitul
  • aerolitu‑
plural
  • aeroliți
  • aeroliții
genitiv-dativ singular
  • aerolit
  • aerolitului
plural
  • aeroliți
  • aeroliților
vocativ singular
plural
aerolit3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aerolit
  • aerolitul
  • aerolitu‑
plural
  • aerolituri
  • aeroliturile
genitiv-dativ singular
  • aerolit
  • aerolitului
plural
  • aerolituri
  • aeroliturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aerolit, aerolitesubstantiv neutru

  • 1. Corp (meteorit, pulbere) care cade pe Pământ din spațiul interplanetar. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN DETS
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.