opțiuni
  • info

13 definiții pentru aflător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AFLĂTOR, -OARE, aflători, -oare, adj. (Rar) Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat; înv.) Inventator. – Afla + suf. -ător.

aflător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 126/2 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: afla + -tor] 1-2 a Care (se) află. 3 sm (Înv) Inventator.

AFLĂTOR, -TOARE adj. sm. f. Care află, descopere, născocește ceva; care se află (întrțun loc): sorbeau astă iscusită băutură care face nu mai puțină cinste ~ului ei decît ~ului tipografiei (NEGR.). contr. NEAFLĂTOR.

AFLĂTOR, -OARE, aflători, -oare, adj. (Învechit) 1. Care află, găsește, descoperă. De vreți să fim aflătoare, hai... să privim. ALECSANDRI, P. I 102. ◊ (Substantivat, învechit) Inventator. Astă... băutură... face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei și a corăbieriei cu abur. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Care se află, care se găsește undeva; prezent.

AFLĂTOR, -OARE, aflători, -oare, adj. Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat, înv.) Inventator. – Din afla + suf. -(ă)tor.

aflător a. și m. 1. care află sau descopere: aflătorul tipografiei NEGR.; 2. care s’află (undeva).

aflătór, -oáre adj. Care află, descopere. Care se află: Româniĭ aflătorĭ în Paris.

aflătoriu a, sm vz aflător

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aflător (desp. a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflători; f. sg. și pl. aflătoare

aflător (a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflători; f. sg. și pl. aflătoare

aflător adj. m. (sil. -flă-), pl. aflători; f. sg. și pl. aflătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AFLĂTOR s. v. inventator.

aflător s. v. INVENTATOR.

Intrare: aflător
aflător adjectiv
  • silabație: a-flă-tor info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aflător
  • aflătorul
  • aflătoru‑
  • aflătoare
  • aflătoarea
plural
  • aflători
  • aflătorii
  • aflătoare
  • aflătoarele
genitiv-dativ singular
  • aflător
  • aflătorului
  • aflătoare
  • aflătoarei
plural
  • aflători
  • aflătorilor
  • aflătoare
  • aflătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
aflătoriu adjectiv
adjectiv (A109)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aflătoriu
  • aflătoriul
  • aflătorie
  • aflătoria
plural
  • aflătorii
  • aflătoriii
  • aflătorii
  • aflătoriile
genitiv-dativ singular
  • aflătoriu
  • aflătoriului
  • aflătorii
  • aflătoriei
plural
  • aflătorii
  • aflătoriilor
  • aflătorii
  • aflătoriilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aflător, aflătoareadjectiv

  • 1. rar Care (se) află, (se) găsește. DEX '09 MDA2 DLRLC
    sinonime: prezent
    • format_quote De vreți să fim aflătoare, hai... să privim. ALECSANDRI, P. I 102. DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat învechit Inventator. DEX '09 MDA2 DLRLC
      sinonime: inventator
      • format_quote Astă... băutură... face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei și a corăbieriei cu abur. NEGRUZZI, S. I 75. DLRLC
etimologie:
  • Afla + sufix -ător. DEX '09 MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.