alei i [At: CREANGĂ, P. 88 / V: alele, alelei, dale, dalelei, dalelele^[1] / A: dali și alele și, pentru rimă, aleleu / E: ns cf bg олеле] (Îppl) Exclamație folosită ca introducere la invocații, al cărei conținut emoțional variază după felul sentimentului din care se naște invocația (cu excepția notei dureroase).

ALEI! interj. Exprimă dorință, mustrare, ciudă, mirare, spaimă (se întrebuințează mai ales în poezia populară): Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic, De-ai putea la bătrînețe, Cum puteai la tinerețe (ALECS.-P.).

ALEI interj. (Popular) Alelei. Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? CREANGĂ. P. 88. Alei, tu, stea de seară, O să te întreb, drept să-mi spui, Nu știi oare unde-o fi Secu, micul copil? ȘEZ. IV 143.

ALEI interj. Alelei.

aléĭ și eléĭ, aleléĭ și eleléĭ interj. de mirare, teamă și regret: Aleĭ, Doamne, ce vorbești! Aleleĭ, să nu-ĭ lăsațĭ! Aleleĭ pe cînd eram om întreg de mă luptam! (vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo.

ale i vz alelei^[1]

alele i vz alei

alelei i vz alei

alelele^[1] i vz alei

ALELE(I)! ALELEU! ALELELE! 👉 ALEI: Alelei! Doamne, cum sburau Voinicii toți cu mine! (ALECS.).

ALEOLEO! = ALEI!

eléĭ și eleléĭ, V. aleĭ.

!alei (pop.) interj.

alelei/alei (pop.) interj.

alelei/alei interj.

alei, interj. – Introduce o invocație cu o puternică nuanță afectivă. – Var. alelei, dale(lei). – Mr. alai. Creație expresivă, cf. aoleu. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica”, cf. bg. ólele, tc. hele.