19 definiții pentru alerga

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALERGA, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).

alerga [At: PRAV. MOLD. 100 /1 / Pzi: alerg / E: ml *allargare (< largus)] 1 vt A alunga. 2 vt A urmări. 3-4 vtr A (se) fugări. 5 vr A se hârjoni. 6 vt (Construit cu complementul „ochii”) A privi în depărtare. 7 vt (Construit cu complementul „ochii”) A parcurge rapid cu privirea. 8 vt (Pop; îe) A-și ~ gura A vorbi repede. 9 vt (Îae) A pălăvrăgi. 10-11 vt A goni caii (în cadrul unei curse). 12 vt (Pfm; îe) A-și ~ calul înaintea cuiva A-și permite multe libertăți față de cineva Si: a-și face mendrele. 13 vrim (D. anumite competiții sportive în care concurenții se întrec alergând) A se desfășură. 14 vt (Pop; c.i. locul în care se face mișcarea) A cutreiera. 15 vi A merge (foarte) repede Si: a goni, a fugi. 16 vi A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge. 17 vi A se grăbi într-o direcție sau către un scop. 18 vi A se îndrepta spre... 19 vi (Fig) A năzui spre... 20 (Îe) A ~ după treburi A umbla din loc în loc pentru rezolvarea unor interese practice. 21 vi A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. 22 vi (Fig) A se răspândi cu rapiditate Si: a se întinde. 23 vi (Șîe a ~ pe la toți sfinții pentru cineva) A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. 24 vi (Jur; înv) A apela. 25 vi (Spt) A participa la probele de alergări.

ALERGA (alerg) I. vb. intr. 1 A fugi iute, a da fuga: ~ într’un suflet, în fuga mare; proverb: aleargă ca la pomană sau ca la colaci; proverb: ~ cu limba scoasă după ceva, a umbla mult pentru a căpăta ceva, a dori mult ceva; ~ pe capete, a alerga punîndu-și toate silințele 2 fig.: atunci revoluția alergă din capitală în capitală, din popor în popor (I.-GH.) 3 A se grăbi, a veni în grabă: cum vor vedea că Măria ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa (NEGR.) 4 A veni la cineva pentru a-i cere sprijin, a recurge la cineva: cînd i se isprăvesc banii, aleargă la mine 5 A căuta, a dori cu stăruință ceva: aleargă după bogății 6 A sbura iute încoace și încolo: albinele aleargă din floare în floare să strîngă miere 7 proverb: scumpul mai mult păgubește și leneșul mai mult aleargă, cine ține la preț, ori e sgîrcit, are mai multe pierderi, și cine lasă un lucru dintr’o zi pe alta e amenințat pe urmă să alerge degeaba; ~ la copacul căzut, toți aleargă să taie crengi, cînd cineva e doborît, toți caută să-i facă rău; 👉 IEPURE. II. vb. tr. 1 A sili la fugă, a goni; proverb: a-și ~ calul sau caii, a lua prea multă îndrăzneală, a se prea întrece: mi-am alergat calul aici înaintea d-stră, fiind-că vă știu de Romîni, și Romînul e bun la suflet (ISP.); parcă-l aleargă Turcii, se zice de cineva care fuge de parcă l-ar alunga cineva, e tot grăbit, umblă zăpăcit 2 A cutreiera: am alergat tot orașul să-l găsesc 3 fig. A-și ~ ochii, a-și duce privirile dintr’o parte într’alta: Iar fratele cel mai mare Pe drum ochii-și alerga (ALECS.). III. vb.refl. A fugi unul după altul: am patru surori, ziua și noaptea se aleargă și una pe alta nu se ajunge (ghicitoarea despre „roate”) [lat. *allargare < largus].

ALERGA alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).

ALERGA, alerg, vb. I. Intranz. 1. A umbla sau a se mișca în fugă, a merge cu viteză, a goni, a fugi. Săriră din nou șanțul, alergară un timp. PAS, L. I 53. Trenul alerga în cîmp deschis. BASSARABESCU, V. 15. Rada-i nălucire vie Cînd aleargă pe cîmpie. COȘBUC, P. I 96. Mai are două ceasuri bune de alergat. CARAGIALE, O. I 67. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. În sat vîntul aleargă pe uliță ca un cîine turbat și rătăcit. DUMITRIU, N. 188. Miresme de salcîm aleargă și îmbălsămează aerul. ANGHEL, PR. 114. Sub strașina veche și naltă Sînt cuiburi – și-n ele S-ascund rîndunele... Și vîntul aleargă pe baltă. DEMETRESCU, O. 79. În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. ♦ (Franțuzism neobișnuit, despre o întindere de teren) A se desfășura, a se întinde. Și de ceruri se izbește [stepa] alergînd spre răsărit. MACEDONSKI, O. I 28. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după») A urmări în fugă, a porni în goană pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. Alergă după ea s-o sprijine. DUMITRIU, B. F. 91. Aleargă după dînsul, bărbate, și nu-l lăsa. CREANGĂ, P. 178. De trei ani aleargă după mine, fără a-mi putea da de urmă. ALECSANDRI, T. I 370. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul.Fig. Ah! prieteșugul, care toată lumea îl slăvește Și după care aleargă. CONACHI, P. 84. ◊ Tranz. fact. A face să fugă, a fugări. [Uliul] se ține după el [după porumbel], îl aleargă și vrea... să-l prindă. ISPIRESCU, la TDRG. Dacă-i alerga Și l-ăi ajuta, Zău, pre legea mea, Pe el l-oi lăsa Și te-oi alerga De te-oi îmbuca. TEODORESCU, P. P. 449. ◊ Expr. A(-și) alerga ochii = a-și arunca privirile. [Oșteanul] Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ Refl. Undeva se alergau niște cîini lătrînd turbat. DUMITRIU, B. F. 36. Roțile se aleargă una pe alta și nu se ajung niciodată.Tranz. fact. A mîna repede (calul), a-l face să gonească. Năvăliră deodată în goană... doi călăreți, alergînd fiecare cîte o pereche de cai. PREDA, Î. 43. De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă, Ia-ți murgul, și ți-l aleargă, De-ți cată alta mai dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop urmărit, a se repezi. Cum vor vedea [boierii] că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa [pe Tomșa]. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A alerga într-un suflet v. suflet.Fig. Măgulitorii... aleargă cu cățuia, tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. ◊ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. Aleargă totdeauna la mine după ajutor. 4. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă. Alerg prin pădure buimac. BENIUC, V. 97. Iubea mai mult să-și petreacă vremea cu giucării, alergînd zadarnic încoace și încolo, decît să învețe. DRĂGHICI, R. 4. Măicuță bătrînă Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd... ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ A umbla mult după treburi sau afaceri. Leib aleargă de dimineața pînă noaptea... însă nu găsește o posibilitate de cîștig. SAHIA, N. 97. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga, că doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. Scumpul mai mult păgubește, leneșul mai mult aleargă. NEGRUZZI, S. I 248. ♦ Tranz. (Rar; complementul arată locul pe care sau în care se face mișcarea) A cutreiera, a străbate. De-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Multe pățește el, alergînd lumea în larg și în lung. ȘEZ. V 139. Cățelușă șargă Tot cîmpul aleargă (Coasa). GOROVEI, C. 111. 5. (Despre cai) A fugi în cadrul unei curse de cai. Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ (Despre oameni) A participa la o cursă sportivă bazată pe alergare. Aleargă în cursa ciclistă București-Orașul Stalin.Prez. ind. pers. 3 pl. și: (învechit) alerg (PANN, P. V. II 87).

ALERGA, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge cu viteză; a goni, a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop; a se repezi. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo pînă colo, fără o țintă precisă. Alerg prin pădure buimac (BENIUC). ♦ Tranz. A cutreiera, a străbate un loc. 5. A fugi în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare.

A ALERGA alerg intranz. 1) A se deplasa cu viteză, repezind corpul înainte prin pași bruști; a fugi. ◊ ~ într-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se mișca foarte repede. Mașina aleargă. 3) A căuta insistent să obțină; a umbla. ~ după bani.~ (sau a umbla) cu limba scoasă după ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grăbit după treburi. 5) A merge din loc în loc fără scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergări. /<lat. allargare

alergà v. 1. a merge cu mare iuțeală; 2. fig. a recurge: voiu alerga la tine ’n dureri și ’n necazuri GR. AL.; 3. a pune caii la întrecere: să’și alerge calul cât o vrea PANN [Lat. *ALLARGARE, din LARGUS, lit. a lua largul, a se duce în larg (cf. alungà)].

alérg, a v. intr. (cp. cu lat. *largare și *allargare, a lărgi; gen. alargarse, a se depărta, infl. de merg. Cp. și cu alung). Merg fugind: copiiĭ aleargă mult. Merg, mă zbucium: omu aleargă toată vĭața după trebĭ. Recurg: la cine să alerg la nevoĭe? V. tr. Rar. Fac să alerge: a alerga un cal. V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere: ne-am alergat cu caiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

alerga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alerg, 2 sg. alergi, 3 aleargă; conj. prez. 1 sg. să alerg, 3 să alerge; imper. 2 sg. afirm. aleargă

alerga (a ~) vb., ind. prez. 3 aleargă

alerga vb., ind. prez. 1 sg. alerg, 3 sg. aleargă; conj. prez. 3 sg. și pl. alerge

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALERGA vb. 1. a fugi, a goni, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. v. fugări.

ALERGA vb. 1. a fugi, a goni, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a fugări, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

alerga (-g, -at), vb.1. A pune pe fugă. – 2. A fugi. – 3. A recurge la..., a se folosi de... 4. A participa la o competiție de cros. – Mr. alag, megl. lag, lăgari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigură. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre accepțiile cuv. lat., dar este posibil să fi existat în lat. vorbită, datorită perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal *alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmată de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune că alerga reprezintă lat. *allargāre, de la largus (Pușcariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Pușcariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń „dau la o parte”, it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se îndepărta, a se da la o parte”. Explicația pare inadmisibilă. Semantismul este curios, mai ales dacă se ține seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. și se explică în lumina vieții maritime, ale cărei circumstanțe nu există în rom. S-a încercat să se explice trecerea de la *alărgare la alergare printr-o analogie cu mergere, care aparține altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influența merge asupra lui *alargă. În sfîrșit, dialectele indică o formă de bază diferită de cea care se propune. Der. alergătoare, s. f. (alergare; depănătoare, vîrtelniță); alergător, adj. (care aleargă; activ, harnic); alergător, s. m. (ștafetă, curier; cal de curse); alergător, s. n. (pasăre alergătoare); alergătură, s. f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, intervenții); alergău, s. m. (Trans., curier, mesager).

alerga Originea verbului pare clară; lat. *allargare „a ieși în larg”; există diverse forme romanice paralele și, în plus, verbul *allongare, care a devenit alunga (largus face pereche cu longus, vezi Ernout-Meillet, s.v. largus). Rămîne de explicat vocala e în loc de a. TDRG trimite la lepăda < lapidare, dar etimologia aceasta este contestabilă (vezi cuvîntul). Alți autori socotesc că a intervenit analogia lui a merge. Cel mai pe larg în această privință se rostește ODDE, s.v. larg: alargă > aleargă după meargă alături de margă (?!) și alărgînd > alergînd după mergînd alături de mărgînd. Apoi se introduce e la toate celelalte forme. Explicația este neserioasă: cînd și unde au apărut mărg, mărgînd? Sînt forme relativ tardive și în orice caz regionale. Aleargă e indicativ, iar meargă conjunctiv. Meyer-Lübke, Gram., I, par. 273, vede lucrurile mai simplu: alerg a suferit influența lui merg. Dar trebuie să punem în paralelă paradigmele, ca să se vadă că explicația nu stă în picioare: aleargă alergăm alergați aleargă alerge alergam alergai merge mergem mergeți merg meargă mergeam mersei etc. Dacă romîna ar fi moștenit un verb alărga, l-ar fi păstrat cu forma aceasta. Singura soluție este să admitem că de la început verbul a fost *allergare, în urma închiderii vocalei scurte în silabă neinițială, ca în inermis din arma.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RIEN NE SERT DE COURIR, IL FAUT PARTIR A POINT! (fr.) nu folosește la nimic alergatul, trebuie să pornești la timp! – La Fontaine, „Le lièvre et la tortue”.

Die Jahre fliehen pfeilgeschwind [germ. „Anii aleargă (sau: ”anii zboară„) repede ca săgeata”] – vers, deseori citat, din poezia Cîntecul clopotului (Das Lied von der Glocke) a lui Schiller. Comparația cu zborul pentru trecerea timpului o întîlnim deseori în paginile literaturii universale. La Fontaine: „Sur les ailes du temps”... (Pe aripile timpului – fabula Tînăra văduvă); Lamartine: „O temps, suspends ton vol!” (O, timp, oprește-ți zborul !) – în poezia Lacul; Eminescu, vorbind despre stolul cocorilor, adică al toamnelor: „Zboară ce pot/ Și-a lor întrecere/ Veșnică trecere/ Asta e tot!” (în poezia Stelele-n cer); Arghezi: „Au trecut vremile, vîrstele, orele,/ Fetele zvelte și horele,/ Au trecut porumbieii în zbor/ Pe deasupra lor…” (în poezia Au trecut...); Topîrceanu: „Trec anii și zilele-n goană/ Și-n zbor săptămînile trec...” (Balada chiriașului grăbit)… Așadar, avem de unde alege citate pentru zborul nesfîrșit al vremii: (Vezi, pentru aceeași idee: Eheu! fugaces labuntur anni (Horațiu) și Fugit irreparabile tempus (Vergiliu). LIT.

Naturam expelles furca, tamen usque recurret (lat. „Înlătură naturalul cu furca și mereu va reveni alergînd”) versul 24 din Epistola a zecea a lui Horațiu (cartea I) – Sensul este că, oricît ne-am strădui (prin contrafaceri, prin schimonoseli etc.), nu putem înlătura ceea ce e natural. El se va impune ca o forță împotriva căreia vom lupta inutil. Citatul, în original, a fost folosit pînă spre mijlocul secolului al XVIII-lea, cînd scriitorii au început să se servească numai, sau aproape numai, de versiunea franceză, căci autorul dramatic francez Destouches, în comedia Le glorieux (Trufașul), apărută în 1732, reluînd ideea lui Horațiu, a formulat-o mai scurt și mai ușor de memorat. În scena a V-a din actul 3, eroina îi spune personajului principal, „trufașul”, un conte țîfnos și vanitos, reproșîndu-i aerele și îngîmfarea: „Nu pot a-ți spune: schimbă-ți caracterul; Nu ne putem schimba, se știe; Alungă naturalul și-n galop o să revie.” În original: Chassez le naturel, il revient au galop. La Fontaine a tratat aceeași idee horațiană în fabula sa: Pisica metamorfozată în femeie. LIT.

Intrare: alerga
verb (VT78)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • alerga
  • alergare
  • alergat
  • alergatu‑
  • alergând
  • alergându‑
singular plural
  • aleargă
  • alearg‑
  • alergați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alerg
(să)
  • alerg
  • alergam
  • alergai
  • alergasem
a II-a (tu)
  • alergi
(să)
  • alergi
  • alergai
  • alergași
  • alergaseși
a III-a (el, ea)
  • aleargă
(să)
  • alerge
  • alerga
  • alergă
  • alergase
plural I (noi)
  • alergăm
(să)
  • alergăm
  • alergam
  • alergarăm
  • alergaserăm
  • alergasem
a II-a (voi)
  • alergați
(să)
  • alergați
  • alergați
  • alergarăți
  • alergaserăți
  • alergaseți
a III-a (ei, ele)
  • aleargă
(să)
  • alerge
  • alergau
  • alerga
  • alergaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

alerga, alergverb

  • 1. A merge repede. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fugi goni
    • format_quote Săriră din nou șanțul, alergară un timp. PAS, L. I 53. DLRLC
    • format_quote Trenul alerga în cîmp deschis. BASSARABESCU, V. 15. DLRLC
    • format_quote Rada-i nălucire vie Cînd aleargă pe cîmpie. COȘBUC, P. I 96. DLRLC
    • format_quote Mai are două ceasuri bune de alergat. CARAGIALE, O. I 67. DLRLC
    • format_quote Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. DLRLC
    • format_quote figurat În sat vîntul aleargă pe uliță ca un cîine turbat și rătăcit. DUMITRIU, N. 188. DLRLC
    • format_quote figurat Miresme de salcîm aleargă și îmbălsămează aerul. ANGHEL, PR. 114. DLRLC
    • format_quote figurat Sub strașina veche și naltă Sînt cuiburi – și-n ele S-ascund rîndunele... Și vîntul aleargă pe baltă. DEMETRESCU, O. 79. DLRLC
    • format_quote figurat În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. DLRLC
    • 1.1. franțuzism neobișnuit (Despre o întindere de teren) A se desfășura, a se întinde. DLRLC
      • format_quote Și de ceruri se izbește [stepa] alergînd spre răsărit. MACEDONSKI, O. I 28. DLRLC
  • 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Alergă după ea s-o sprijine. DUMITRIU, B. F. 91. DLRLC
    • format_quote Aleargă după dînsul, bărbate, și nu-l lăsa. CREANGĂ, P. 178. DLRLC
    • format_quote De trei ani aleargă după mine, fără a-mi putea da de urmă. ALECSANDRI, T. I 370. DLRLC
    • format_quote Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul. DLRLC
    • format_quote figurat Ah! prieteșugul, care toată lumea îl slăvește Și după care aleargă. CONACHI, P. 84. DLRLC
    • format_quote Undeva se alergau niște cîini lătrînd turbat. DUMITRIU, B. F. 36. DLRLC
    • format_quote Roțile se aleargă una pe alta și nu se ajung niciodată. DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A fugări pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: fugări
      • format_quote [Uliul] se ține după el [după porumbel], îl aleargă și vrea... să-l prindă. ISPIRESCU, la TDRG. DLRLC
      • format_quote Dacă-i alerga Și l-ăi ajuta, Zău, pre legea mea, Pe el l-oi lăsa Și te-oi alerga De te-oi îmbuca. TEODORESCU, P. P. 449. DLRLC
      • 2.1.1. factitiv A mâna repede (calul), a-l face să gonească. DLRLC
        sinonime: mâna
        • format_quote Năvăliră deodată în goană... doi călăreți, alergînd fiecare cîte o pereche de cai. PREDA, Î. 43. DLRLC
        • format_quote De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă, Ia-ți murgul, și ți-l aleargă, De-ți cată alta mai dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. DLRLC
      • chat_bubble A(-și) alerga ochii = a-și arunca privirile. DLRLC
        • format_quote [Oșteanul] Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie. ALECSANDRI, P. II 10. DLRLC
  • 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cum vor vedea [boierii] că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa [pe Tomșa]. NEGRUZZI, S. I 138. DLRLC
    • format_quote figurat Măgulitorii... aleargă cu cățuia, tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. DLRLC
    • 3.1. A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Aleargă totdeauna la mine după ajutor. DLRLC
    • 3.2. A umbla după treburi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Leib aleargă de dimineața pînă noaptea... însă nu găsește o posibilitate de cîștig. SAHIA, N. 97. DLRLC
      • format_quote Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga, că doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. DLRLC
      • format_quote Scumpul mai mult păgubește, leneșul mai mult aleargă. NEGRUZZI, S. I 248. DLRLC
  • 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: umbla
    • format_quote Alerg prin pădure buimac. BENIUC, V. 97. DLRLC
    • format_quote Iubea mai mult să-și petreacă vremea cu giucării, alergînd zadarnic încoace și încolo, decît să învețe. DRĂGHICI, R. 4. DLRLC
    • format_quote Măicuță bătrînă Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd... ALECSANDRI, P. P. 2. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv popular A cutreiera, a străbate un loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. DLRLC
      • format_quote Multe pățește el, alergînd lumea în larg și în lung. ȘEZ. V 139. DLRLC
      • format_quote Cățelușă șargă Tot cîmpul aleargă (Coasa). GOROVEI, C. 111. DLRLC
  • 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aleargă în cursa ciclistă București-Orașul Stalin. DLRLC
    • 5.1. (Despre cai) A fugi în cadrul unei curse de cai. DLRLC
      • format_quote Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36.
  • comentariu învechit Prezent indicativ persoana a 3-a plural și: alerg. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.