AMANT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit², ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis.

amant, ~ă smf [At: NEGRUZZI, S. I, 108 / Pl: ~nți, ~e / E: fr amant, amante, lat amans, -ntem] 1 Persoană care are relații intime cu o persoană cu care nu este căsătorit Si: amorez, (pop) drăguț, (pfm) ibovnic. 2 Persoană care iubește și este iubită de altă persoană.

*AMANT sm., *AMANTĂ (pl. -te) sf. Ibovnic(ă), amorez (amorează) [fr.].

AMANT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex fără a fi căsătorit cu aceasta; (pop.) iubit, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis.

AMANT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu cineva în afara căsătoriei; ibovnic. ◊ Fig. Florile mici și sfioase nu-și mai îndreptau ochii lor albaștri și limpezi, din adîncul umbrelor presurate cu nestatornici fulgi de lumină, spre vechiul și credinciosul lor amant. HOGAȘ, M. N. 96.

AMANT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu cineva, fără a fi căsătorit cu acela; ibovnic. – Fr. amant (lat. lit. amans, -ntis).

AMANT, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care are relații intime de dragoste cu cineva în afara căsătoriei; ibovnic. 2. Persoană care iubește și este iubită la rîndul ei de altă persoană de sex contrar. [< fr. amant, cf. it. amante, lat. amans, amantis]. corectat(ă)

AMANT, -Ă s. m. f. cel care întreține relații de dragoste cu cineva în afara căsătoriei. (< fr. amant)

AMANT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care întreține relații intime cu cineva în afara căsătoriei. /<fr. amant, lat. amans, ~ntis

amant m. f. care iubește cu pasiune.

*amánt, ă s. (fr. amant, d. lat. ámans, amántis). Ibovnic, ĭubit (persoană ĭubită fără căsătorie).

amant s. m., pl. amanți

amant s. m., pl. amanți

amant s. m., pl. amanți

AMANT s. concubin, iubit, prieten, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu.

AMANT s. concubin, iubit, prieten, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu.

amant (amantă), adj. – Îndrăgostit, iubit. Fr. amant. Cuvînt de expresivitate literară în perioada romantică, a decăzut apoi ajungînd să aibă o rezonanță vulg., ca maîtresse în fr.

SAINT-AMANT [sẽtamã], Marc-Antoine Girard, sieur de ~ (1594-1661), poet francez. Marinar și călător, a ajuns în Senegal. Autor al unor poeme caracterizate prin invenție retorică și care îl plasează printre cei mai mari poeți ai Franței.

Amantes, amentes (lat. „Îndrăgostiți, smintiți”). Terențiu a spus aceste vorbe în comedia sa Andria (versul 13, în versiune modernă: act I, sc. 3). Ele s-au răspîndit repede datorită nu atît cuprinsului lor destul de banal, cît mai ales jocului de cuvinte original, reușit și ușor de reținut. Cind se folosesc? Oricând îndrăgostiții, prin manifestările lor, confirmă părerea lui Terențiu! Byron, în Pelerinajul lui Childe Harold (IV, 123), spune de asemeni: Who loves, raves „Cine iubește, aiurează”, dar versul său are un caracter dramatic, căci se referă la rătăcirile dragostei care pot avea urmări nefericite. LIT.

AMANT cordaci, corditor, gagic, înlocuitor.