18 definiții pentru amorțeală

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMORȚEALĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală.

AMORȚEALĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală.

amorțea sf [At: ISPIRESCU, L. 106 / V: (reg) a / Pl: ~eli / E: amorți + -eală] Stare de insensibilitate totală față de durere, produsă de un accident, de o boală sau cu ajutorul unei substanțe anestezice Si: amorțire cf anestezie.

AMORȚEA (pl. -eli) sf. 1 Starea în care se găsește cineva cînd amorțește: cum bău, căzu într’o ~ sor cu moartea (ISP.) 2 fig.: deșteptase naționalitățile... din amorțeala în care erau căzute (I.-GH.).

AMORȚEALĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului. Căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106.

AMORȚEALĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului. – Din amorți + suf. -eală.

AMORȚEALĂ ~eli f. Insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a lui; stare a celui amorțit. [G.- D. amorțelii] /a amorți + suf. ~eală

amorțeală f. starea celui amorțit: înțepenire, oboseală.

amorțeálă f., pl. elĭ. Starea celuĭ amorțit: ursu stă ĭarna în amorțeală, (fig.) un orășel în amorțeală.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amorțea s. f., g.-d. art. amorțelii; pl. amorțeli

amorțea s. f., g.-d. art. amorțelii; pl. amorțeli

amorțea s. f., g.-d, art. amorțelii; pl. amorțeli

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMORȚEA s. toropeală, toropire. (Stare de ~.)

AMORȚEA s. toropeală, toropire. (Stare de ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

amorțea, amorțeli, s.f. (med.) Inflamare a corzilor vocale, răgușeală. ■ (med. pop.) Se tratează cu ouă crude și lapte fierbinte. – Din amorți + suf. -eală.

amorțeală, amorțeli, s.f. – (med.) Inflamare a corzilor vocale, răgușeală. Se tratează cu ouă crude și lapte fierbinte (D. Pop, 1970: 99). – Din amorți + suf. -eală (DEX).

amorțeală, -eli, s.f. – (med.) Inflamare a corzilor vocale, răgușeală. Se tratează cu ouă crude și lapte fierbinte (D. Pop 1970: 99). – Din amorți (< lat. ammortire) + -eală.

Intrare: amorțeală
amorțeală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amorțea
  • amorțeala
plural
  • amorțeli
  • amorțelile
genitiv-dativ singular
  • amorțeli
  • amorțelii
plural
  • amorțeli
  • amorțelilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amorțea, amorțelisubstantiv feminin

  • 1. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106. DLRLC
etimologie:
  • Amorți + sufix -eală. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.