21 de definiții pentru antichitate

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epocă a civilizației vechi, în special a celei greco-romane; vechime. 2. (Mai ales la pl.) Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitate s. f.] – Din fr. antiquité, lat. antiquitas, -atis.

ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epocă a civilizației vechi, în special a celei greco-romane; vechime. 2. (Mai ales la pl.) Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitate s. f.] – Din fr. antiquité, lat. antiquitas, -atis.

antichitate sf [At: NEGRUZZI, S. I, 191 / V: (înv) ~ticit~, ~cui~, ~cvi~ / Pl: ~tăți / E: fr antiquite, lat antiquitas, -atis] 1 Epocă a civilizației vechi. 2 (Spc) Civilizație greco-romană. 3 (Pex) Vechime. 4 (Ccr) Obiect antic. 5 (Ccr) Monument antic. 6 (Ccr; lpl) Vestigii arheologice.

*ANTICHITATE sf. 1 Faptul de a fi antic: ~a acestui monument îl face cu deosebire prețios 2 Vechime îndepărtată: sînt multe lucruri din ~ pe care numai prin imaginațiune le putem reconstitui 3 Timpul cînd trăiau Grecii și Romanii: Renașterea a căutat să reînvieze spiritul antichității 4 Obiect de artă vechiu (mai obicinuit la pl. antichități): e mare iubitor de antichități [fr. antiquité < lat.].

ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special greco-romane. Pînă la Copernic, atît în știință cît și în concepția oamenilor stăpînea sistemul învechit al lui Ptolemeu, rămas moștenire încă din antichitate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. Se credea chiar în antichitate că... [misienii] erau tot dintr-o familie cu moesienii de la Dunăre. BOLINTINEANU, O. 308. ♦ Vechime. Acest tîrg a fost odată rezidența domnească; acum insă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede. NEGRUZZI, S. I 191. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. Muzeu de antichități.Am luat adesea pana spre a înjgheba cînd fapte reale, cînd studioase plăsmuiri, mai totdauna atingătoare de istoria și de antichitățile patriei. ODOBESCU, S. III 625. Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate, cele mai multe, după malurile sting și drept al Dunării, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național. GHICA, S. A. 144. – Variantă: (învechit) anticitate (NEGRUZZI, S. II 304) s. f.

ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special a celei greco-romane. ♦ Vechime. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitate s. f.] – Fr. antiquité (lat. lit. antiquitas, -atis).

ANTICHITATE s.f. 1. Epocă îndepărtată a istoriei în care s-au dezvoltat vechile civilizații, în special cele greco-romane. ♦ Vechime. 2. Obiect, monument vechi rămas dintr-o epocă istorică îndepărtată. [Var. anticvitate s.f. / cf. fr. antiquité, it. antichità, lat. antiquitas].

ANTICHITATE s. f. 1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații. ◊ vechime. 2. (pl.) obiecte ale vieții materiale (vase, medalii, arme etc.) păstrate din antichitate (1), sau vechi și valoroase. (< fr. antiquité, lat. antiquitas)

ANTICHITATE ~ăți f. 1) la sing. Epocă a vechilor civilizații, în special a celei greco-romane. 2) la pl. Obiecte antice. Muzeu de ~ăți. [G.-D. antichității] /<fr. antiquité, lat. antiquitas, ~atis

antichitate f. 1. vechime foarte îndepărtată; 2. (colectiv) cei vechi; 3. pl. monumente sau opere de artă antice: antichități egiptene; 4. primul din marele perioade ale istoriei universale până la anul 476 d. Cr.; antichitate clasică, perioada istoriei și a civilizațiunii greco-romane.

*antichitáte f. (lat. antíquitas, -átis). Mare vechime. Ceĭ vechĭ: toată antichitatea credea asta. Statuă, medalie, monument antic: antichitățile Romeĭ. – Fals anticitate.

ANTICITATE s. f. v. antichitate.

ANTICITATE s. f. v. antichitate.

ANTICVITATE s.f. v. antichitate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

antichitate (obiect) s. f., g.-d. art. antichității; pl. antichități

antichitate (obiect) s. f., g.-d. art. antichității; pl. antichități

antichitate s. f., g.-d. art. antichității; (obiecte) pl. antichități

Intrare: antichitate
antichitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antichitate
  • antichitatea
plural
  • antichități
  • antichitățile
genitiv-dativ singular
  • antichități
  • antichității
plural
  • antichități
  • antichităților
vocativ singular
plural
anticitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anticitate
  • anticitatea
plural
  • anticități
  • anticitățile
genitiv-dativ singular
  • anticități
  • anticității
plural
  • anticități
  • anticităților
vocativ singular
plural
anticvitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anticvitate
  • anticvitatea
plural
  • anticvități
  • anticvitățile
genitiv-dativ singular
  • anticvități
  • anticvității
plural
  • anticvități
  • anticvităților
vocativ singular
plural
anticuitate
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

antichitate, antichitățisubstantiv feminin

  • 1. mai ales la plural Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Muzeu de antichități. DLRLC
    • format_quote Am luat adesea pana spre a înjgheba cînd fapte reale, cînd studioase plăsmuiri, mai totdauna atingătoare de istoria și de antichitățile patriei. ODOBESCU, S. III 625. DLRLC
    • format_quote Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate, cele mai multe, după malurile stîng și drept al Dunării, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național. GHICA, S. A. 144. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.