16 definiții pentru harapnic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HARAPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

HARAPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

harapnic sn [At: CREANGĂ, A. 41 / V: ar~ / Pl: ~ice / E: pn harapnik] (Reg) 1-2 Bici mare împletit din cânepă sau din piele, cu codiriște scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească mai tare) cu care se mână boii și cu care se merge la urat în seara de Anul Nou Cf bici.

HARAPNIC, harapnice, s. n. (Mold., Bucov.) Bici mare, împletit din cînepă sau din curele, cu codiriștea scurtă, adesea cu pleasnă de mătase la vîrf (ca să pocnească mai tare). Iată-l... dezlănțuit dintr-o dată, fluierînd, chiuind, înjurînd, pocnind din harapnic, stăpînind caii. GALAN, Z. R. 6. De-abia a descălecat și intră plecîndu-se pe ușă, cu harapnicul trecut pe după umărul stîng. SADOVEANU, O. II 39. Atuncea au sărit zmăul mînios din pat, au apucat un harapnic și s-a dus în grajdi. SBIERA, P. 75. – Variantă: arapnic s. n.

HARAPNIC ~ce n. 1) Bici mare împletit din curele sau cânepă, cu coada scurtă și cu șfichi la capăt. 2) Lovitură dată cu un astfel de bici. /<pol. harapnik

harapnic n. Mold. biciu mare de vânător sau de surugiu: îi mâna cu un harapnic ce ’n urma lor pocnește AL. [Pol. HARAPNIK].

harápnic n., pl. e (rut. harápnyk, pol. harapnik, bicĭ p. cîniĭ de vînat, d. harap, maĭ vechĭ herap, herab, strigătu vînătorilor către cînĭ ca să lase jos vînatu, d. germ. herab, jos, adică „lasă”!). Bicĭ lung cu coada scurtă. V. cnut, nagaĭcă, pil. – În Munt. și haramnic, în Olt. arapnic.

aráp, arapínă, arápnic, V. harap.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

harapnic (reg.) s. n., pl. harapnice

harapnic (reg.) s. n., pl. harapnice

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

harapnic (harapnice), s. n. – Bici. Pol. harapnik, rus. arapnik (Cihac, II, 135).

Intrare: harapnic
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harapnic
  • harapnicul
  • harapnicu‑
plural
  • harapnice
  • harapnicele
genitiv-dativ singular
  • harapnic
  • harapnicului
plural
  • harapnice
  • harapnicelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arapnic
  • arapnicul
  • arapnicu‑
plural
  • arapnice
  • arapnicele
genitiv-dativ singular
  • arapnic
  • arapnicului
plural
  • arapnice
  • arapnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

harapnic, harapnicesubstantiv neutru

  • 1. regional Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Iată-l... dezlănțuit dintr-o dată, fluierînd, chiuind, înjurînd, pocnind din harapnic, stăpînind caii. GALAN, Z. R. 6. DLRLC
    • format_quote De-abia a descălecat și intră plecîndu-se pe ușă, cu harapnicul trecut pe după umărul stîng. SADOVEANU, O. II 39. DLRLC
    • format_quote Atuncea au sărit zmăul mînios din pat, au apucat un harapnic și s-a dus în grajdi. SBIERA, P. 75. DLRLC
    • 1.1. Lovitură dată cu un astfel de bici. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.