ARMEAN, -Ă, armeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. ♦ Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau armenilor (1), privitor la Armenia ori la armeni; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

armean¹, ~ă [At: MOXA, 381/34 / V: ~man² / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i, ~e / E: vsl армин] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Armeniei. 3-4 smf, a (Persoană) din Armenia. 5 smp Populația care locuiește în Armenia. 6-7 a Care aparține armenilor¹ (5) (sau Armeniei). 8-9 a Referitor la armeni¹ (5) (sau la Armenia). 10-11 a Care este specific armenilor¹ (5) (sau Armeniei). 12 a Care provine din Armenia. 13 Care este produs de armeni (5). 14 sfa (Șîs limba ~ă) Limba vorbită de armeni¹ (5).

ARMEAN² 👉 ARMAN 3, 4.

ARMEAN¹ sm., ARMEANCĂ (pl. -ence) sf. 🌍 Locuitor din Armenia sau coborîtor din acești locuitori [vsl. Arměninŭ].

ARMEAN, -Ă, armeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație de limbă indo-europeană, stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

ARMEAN², armeni, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Sovietice Socialiste Armene. – Variantă: (Mold., Bucov.) arman (HOGAȘ, H. 9) s. m.

ARMEAN, -Ă, armeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. 2. S. m. Bărbat care face parte din populația de bază a Armeniei. – Slav (v. sl. armĕninŭ).

ARMEAN² ~eană (~eni, ~ene) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Armeniei sau este originară din Armenia. [Sil. -mean] /<sl. armĕninu

armeán, -eáncă s., pl. enĭ, ence. Locuitor din Armenia saŭ originar de acolo. – Ca adj. e fals. În nord Arman, Armancă, pl. tot enĭ, ence.

arman², ~ă smf, a vz armean¹

❍ARMAN (pl. -ne) sn. 1 🚜 Arie mare unde se treieră sau în care se strîng bucate: se duse înapoi la ~, unde adormi în paie (D.-ZAMF.) ¶ 2 Ogradă cu fîn unde se închid vitele (L.-M.) ¶ 3 🎲 Locul, cercul unde se așază arșicele în care trebue să se lovească; rostit și ARMEAN: dacă intra cu ichiul în armean...nu mai lăsa oscior pentru ceilalți (I.-GH.) ¶ 4 Rotocol, cerc care se face pe fața apei, cînd se aruncă sau cade ceva în ea; rostit și ARMEAN: se făcea cîte un armean împrejurul (stropu)lui (ISP.) [tc. harman].

ARMAN¹ s. m. v. armean². corectat(ă)

Armeni m. pl. popor indo-european, care profesează catolicismul; după un ritual propriu. Armenii sunt împrăștiați în orașele principale din Azia și Europa, iar la noi sunt răspândiți (dela jumătatea sec. XIV) mai ales prin Moldova.

armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene

armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene

armean s. m., adj. m., pl. armeni; f. sg. armeană, pl. armene

armean (armeni), s. m. – Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus. – Var. arman. Ngr. ἀρμένιος (probabil cu diftongare analogică, așa ca în toate numele etnice, cf. oltean, muntean etc.). Nu pare posibilă der. directă din sl. armĕninŭ, pe care o propune DAR. – Der. arm(e)ancă, s. f.; armenesc, adj.; armenește, adv.; armenime, s. f. (totalitatea armenilor).