ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.

arnăuțesc, ~ească [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 315/12 / P: ~nă-u- / Pl: ~ești / E: arnăut + -esc] 1 a (Înv) Specific albanezilor. 2 a (Înv) Referitor la albanezi. 3 a (Înv) Care provine de la albanezi. 4 a (Înv) Care aparține albanezilor. 6 a (Înv) Specific amăuților (1-2). 7-8 a Referitor la arnăuți (1-2). 9-10 a Care aparține arnăuților (1-2). 11-13 av (Rar) Ca amăuții (1-3). 14 sf (Mun) Dans mai lent decât alunelul, preluat de la arnăuți (1). 15 sf (Pex) Melodie după care se execută arnăuțeasca (14).

ARNĂUȚESC I. adj. De Arnăut, alcătuit din Arnăuți: avea... un cuțit mare ~ pus la brîu (FIL.). II. ARNĂUȚEASCĂ sf. Joc popular, un fel de horă introdusă în epoca Fanarioților de armatele domnești și păstrată azi în popor.

ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.

ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut. [Pîndarii boierilor de la oraș] au veșminte arnăuțești și mustăți lungi și hangere la brîu. PAS, L. 1 83. Unul... purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30.

ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut². – Din arnăut² + suf. -esc.

arnăuțesc a. de arnăut: cete arnăuțești, poteră arnăuțească.

arnăuțésc, -eáscă adj. De Arnăuțĭ. S. f. O horă populară introdusă de Arnăuțĭ.

arnăuțesc (desp. -nă-u-) adj. m., f. arnăuțească; pl. m. și f. arnăuțești

arnăuțesc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțească; pl. m. și f. arnăuțești

arnăuțesc adj. m. (sil. -nă-u-), f. arnăuțească; pl. m. și f. arnăuțești

ARNĂUȚESC adj. v. albanez.

arnăuțesc adj. v. ALBANEZ.