ATRIU, atrii, s. n. (Anat.) Auricul. [Pr.: -tri-u. – Var.: atrium s. n.] – Din fr. atrium, lat. atrium.

atriu² sn [At: DN³ / P: ~tri-u / Pl: ~ii / E: fr atrium, lat atrium] (Atm) Auricul.

*ATRIU (pl. -ri) sn. 💒 Despărțitură principală, vestibul al vechilor case romane, locul de întrunire al membrilor familiei și din care se intra în toate celelalte încăperi; despărțitură, partea de la intrare a unui templu (🖼 262) [lat.].

ATRIU s. n. (Anat.) Auricul. [Pr.: -tri-u] – Din fr. atrium, lat. atrium.

ATRIU s.n. v. atrium.

ATRIUM² s. n. v. atriu.

ATRIUM s.n. 1. Curtea interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. Partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; în forma de atriu) Cele două despărțituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care înconjură un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].

ATRIUM/ATRIU s. n. 1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică. 3. (anat.) auricul. 4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)

atriu (auricul) s. n., pl. atrii, art. atriile (desp. -tri-i-)

!atriu/atrium (a-tri-u/-tri-um) s. n., art. atriul/atriumul; pl. atrii/atriumuri

atrium/atriu (arhit., anat., geol.) s. n. (sil. -tri-u(m)), pl. atriumuri/atrii

ATRIU s. v. auricul.

ATRIU s. (ANAT.) auricul. (~ este o despărțitură a inimii.)