AURIU, -IE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

auriu, ~ie [At: BARONZI, L. 94/6 / V: d~ / P: a-u~ / Pl: ~ii / E: aur + -iu] 1 a De culoarea aurului (1) Si: aurit² (7). 2 a Cu strălucirea aurului (1) Si: aurit² (8). 3 a (D. păr; spc) Blond Si: aurit² (9). 4 a (D. grâu; spc) Copt² Si: aurit² (10), daurit² (10), dauriu (4). 5 a (D. fructe; spc) Rumen. 6 sn Culoare ca a aurului (1). 7 sf Soi de struguri aurii.

AURIU adj. De coloarea aurului, strălucitor ca aurul: în depărtări se ’ntindeau... cîmpuri aurii cu spicele coapte (CAR.).

AURIU, -IE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1), aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

AURIU, -IE, aurii, adj. 1. De culoarea aurului. Acolo se afla ostrovul de la Nada-Florilor sub puzderia aurie a soarelui de mai. SADOVEANU, N. F. 143. În loc de mere coapte, aurii, văzu că pomul înmugurise din nou. ISPIRESCU, L. 72. ◊ (Substantivat) Intrau în alte lanuri, cu floarea-soarelui, și auriul lor le amețea creierii. CAMILAR, N. I 393. 2. Fig. Frumos, măreț, strălucitor. Zburați, zburați în măreția zării Voi, visuri aurii A primăverilor ce vin! BENIUC, V. 65. – Pronunțat: a-u-.

AURIU, -IE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului. – Din aur + suf. -iu.

AURIU ~ie (~ii) Care are culoarea (și strălucirea) aurului. Bucle ~ii. /aur + suf. ~iu

auriu a. care seamănă cu aurul, având coloarea galbenă și lucitoare a aurului: cal auriu.

auríŭ, -íe adj. (d. aur). Ca de aur: hîrtie aurie.

auriu (desp. a-u-) adj. m., f. aurie; pl. m. și f. aurii

auriu (a-u-) adj. m., f. aurie; pl. m. și f. aurii

auriu adj. m. (sil. a-u-), f. aurie; pl. m. și f. aurii

auriu

AURIU adj. (pop.) aurel, aurit, (înv.) auros. (Flori ~.)

AURIU adj. (pop.) aurel, aurit, (înv.) auros. (Flori ~.)