4 definiții pentru banderiu

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

banderiu sn [At: ȘINCAI, HR. II, 129/30 / P: ~de-riu și -de-ri-u / Pl: ~ii, -ri / E: lm banderium] (Îrg) Bandieră (1).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BANDERIU s. v. drapel, steag, stindard.

banderiu s. v. DRAPEL. STEAG. STINDARD.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

banderiu, banderii, s.n. (arh.) Steag: „Era basa organisărei militare a Ungariei în acești secoli: fiește care prelat, magnat și municipiu era datoriu se easă cu banderiul seu, la care s-au alăturat și nobilii cei cu mai puțin de 50 de ostași călări” (Mihaly, 1900: 168; dipl. 73, la note); „Urmând banderiul voievodului Balc s-au resculat în contra regelui Sigismund…” (Idem). – Moștenit din lat. banderium (MDA); cf. banderie „ceată de oameni înarmați care însoțeau un nobil feudal în luptă”.

Intrare: banderiu
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • banderiu
  • banderiul
  • banderiu‑
plural
  • banderii
  • banderiile
genitiv-dativ singular
  • banderiu
  • banderiului
plural
  • banderii
  • banderiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)