bidiganie sf [At: ȘINCAI, HR. II, 30/19 / V: -diha- / Pl: ~gănii / E: ns cf bâzdâganie] (Îvr) Dihanie.

bidiganie s.f. (reg.) Dihanie. Ilinca, uitînd păruiala și văzînd groaza ce dase în boieri pentru cele două bidigănii, se simțea mulțumită (AGÂR.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /cf. bîzdîganie.

BIDIGANIE 👉 BÎZDĂGANIE.

BIDIGANIE, bidigănii, s. f. (Transilv.) Dihanie. Ilinca, uitînd păruiala și văzînd groaza ce dase în boieri pentru cele două bidigănii, se simțea mulțumită. AGÎRBICEANU, S. P. 48. Era ocolit de bidigăniile cele mai urite din lume: cîni, mițe, lupi, vulpi, urși, lei, crocodili și cîte nu mai sînt pe pămînt și pe sub soare. RETEGANUL, P. 111 30.

BIDIGANIE, bidigănii, s. f. Dihanie. – V. bîzdîganie.

bidiganie (bidihanie) f. Tr. V. băzdăganie.

bidigánie și bidihánie V. bîzdîganie.

bidihanie sf vz bidiganie

BÎZDÎGANIE, BIZDIGANIE, BIDIGANIE sf. pop. Pocitură, pocitanie, ființă diformă, monstru: vede Harap-Alb altă bîzdîganie și mai și: o pocitanie de om umbla cu arcul după vînat păsări (CRG.); nici nu visați ce bizdiganie mai este și aia (ISP.); era ocolit de bidigăniile cele mai urîte din lume (RET.) [probabil vsl. bezdyhanĭnŭ].

băzdăganie f. monstru, pocitură, ceva rar și afară din cale: ce băzdăganie mai este și aia? ISP. [Cf. slav. BEZDYHANINŬ, neînsuflețit, de unde (sub influența sinonimului dihanie) forma redusă: Tr. bidiganie, bidihanie.