22 de definiții pentru belarus / bielorus (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BELARUS, -Ă, belaruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Belarus sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor (1), privitor la Republica Belarus ori la belaruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba belarusă. [Var.: bielorus, -ă adj.] – Din rus. belorus.

belarus, -ă s.m., s.f, adj. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Belarus sau este originară de acolo; (la pl. m.) popor care s-a format, care locuiește în Republica Belarus; locuitorii Republicii Belarus. 2 adj. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor, care se referă la Republica Belarus sau la belaruși; care este originar din Republica Belarus. ♦ (subst. f.) Limba indo-europeană din familia slavă, grupul oriental, vorbită de belaruși. • pl. -și, -se. și bielorus, -ă, belorus, -ă s.m., s.f., adj. /<rus. бепорчс, fr. biélorusse; cf. nm. pr. Republica Belarus (Bielorusia), stat în E Europei.

BIELORUS, -Ă, adj., s. m. și f. v. belarus.

bielorus, ~ă [At: DEX2 / Pl: ~uși, ~e / E: rs белорус] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Bielorusiei. 3-4 smf, a (Om) originar din Bielorusia. 5 smp Populație care locuiește în Bielorusia. 6 a Care aparține Bielorusiei. 7 a Care aparține bielorușilor (5). 8 a Privitor la Bielorusia. 9 a Privitor la bieloruși (5). 10 a Care este specific Bielorusiei. 11 a Care este specific bielorușilor (5). 12 sf Limbă vorbită în Bielorusia.

belorus, -ă s.m., s.f., adj. v. belarus.

bielorus, -ă s.m., s.f., adj. v. belarus.

BIELORUS, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bielorusiei, sau populației ei, privitor la Bielorusia sau la populația ei. – Din rus. belorus.

BIELORUS1, -Ă, bieloruși, -se, adj. Care aparține Bielorusiei, care este originar din Bielorusia. Ansamblu de dansuri bieloruse. – Pronunțat: bie-.

BIELORUS, -Ă, bieloruși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține R.S.S. Bieloruse sau populației ei, privitor la R.S.S. Bielorusă sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a R.S.S. Bieloruse. [Pr.: bie-] – Rus belorus.

BIELORUS, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bielorusia (Belarus). ◊ (s. n.) unul dintre dialectele slavei orientale, vorbit de bieloruși. (< rus. belorus)

BIELORUS1 ~să (~și, ~se) Care aparține Bielorusiei sau populației ei. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus

BIELORU f. mai ales art. Limba bielorușilor. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

belarus/(înv.) bielorus (desp. bie-) adj. m., s. m., pl. belaruși/bieloruși; adj. f., s. f. belarusă/bieloru, pl. belaruse/bieloruse

!belarus / bielorus (bie-) adj. m., s. m., pl. belaruși / bieloruși; adj. f., s. f. belarusă / bieloru

belaru/(înv.) bieloru (limbă) (desp. bie-) s. f., g.-d. art. belarusei/bielorusei

bielorus v. belarus

bieloru v. belaru

!belarusă / bieloru (limbă) (bie-) s. f., g.-d. art. belarusei / bielorusei

bielorus s. m., adj. m. (sil. bie-), pl. bieloruși; f. sg. bielorusă, g.-d. art. bielorusei, pl. bieloruse

bieloru (limba) s. f. (sil. bie-), g.-d. art. bielorusei

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

BIELORU s. f. (cf. rus. belorus): limbă slavă din grupul de răsărit, vorbită de bielorușii din R. Bielorusă și de cei răspândiți în R. Letonă, R. Estonă, R. Cazahă etc. Bielorușii sunt bilingvi: vorbesc atât bielorusa, cât și rusa. Este limba oficială a R. Bieloruse. Folosește alfabetul chirilic (ca rusa, ucraineana, sârba, macedoneana și bulgara). Se caracterizează prin prezența multor consoane muiate și prin fenomenele fonetice țekanie și dzekanie (pronunțarea lui t și d muiate, ca ț și respectiv dz). Primele atestări în b. datează din secolul al XIII-lea. Istoria acestei limbi cuprinde două etape: vechea b. (între secolele al XIV-lea – al XVIII-lea) și b. modernă (din secolul al XIX-lea până azi). Limba literară bielorusă s-a format în secolul al XVI-lea și s-a îmbogățit cu elemente din limba vorbită. Limba națională bielorusă s-a format începând cu secolul al XVIII-lea. Limba b. a suferit o puternică influență din partea limbii poloneze, care, la rându-i, a influențat-o pe prima.

Intrare: belarus / bielorus (adj.)
belarus1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belarus
  • belarusul
  • belarusu‑
  • belaru
  • belarusa
plural
  • belaruși
  • belarușii
  • belaruse
  • belarusele
genitiv-dativ singular
  • belarus
  • belarusului
  • belaruse
  • belarusei
plural
  • belaruși
  • belarușilor
  • belaruse
  • belaruselor
vocativ singular
plural
bielorus1 (adj.) adjectiv
  • silabație: bie-lo-rus info
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bielorus
  • bielorusul
  • bielorusu‑
  • bieloru
  • bielorusa
plural
  • bieloruși
  • bielorușii
  • bieloruse
  • bielorusele
genitiv-dativ singular
  • bielorus
  • bielorusului
  • bieloruse
  • bielorusei
plural
  • bieloruși
  • bielorușilor
  • bieloruse
  • bieloruselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

belarus, belaru / bielorus, bieloruadjectiv

  • 1. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor, privitor la Republica Belarus ori la belaruși. DEX '09
    • format_quote Ansamblu de dansuri bieloruse. DLRLC
  • comentariu Aceste surse prezintă definiții asemănătoare, dar fac referire la denumirea veche a statului: Bielorusia. DEX '98 DLRLC DLRM MDN '00 NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.