14 definiții pentru birnic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. contribuabil. – Bir + suf. -nic.

birnic, ~ă [At: BIBLIA (1688), 141 / Pl: ~ici, -ice / E: bir + -nic] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care plătește bir. 3 smf (Pgn) Contribuabil. 4 smf (Înv) Tributar. corectat(ă)

birnic, -ă s.m., s.f. (înv.) 1 Persoană care era supusă la bir; gener. contribuabil. Venitul se alcătuia din zeciuiala birnicilor (I. ION.). 2 Tributar. Crăia ungurească este birnică scaunului Papii (CANT.). • pl. -ci, -ce. /bir + -nic.

BIRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic.

BIRNIC, -Ă, birnici, -e, s. m. și f. 1. (Învechit, în opoziție cu scutelnic) Persoană care plătea bir, care era supusă la bir. Și pe cîmp, la plug de fag, Birnicii săraci iar trag. Plugul greu, cioplit din lemn, Pe grumaz le face semn. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 5/6. ◊ (Adjectival) Proprietarul birnic, adică... neboier, nu avea drept să ceară boieresc de la țăranii așezați pe moșia sa. COGĂLNICEANU, S. A. 142. 2. Tributar. Boierule,așa le spuneau părinții noștri turcilor pe cînd eram birnicii lor. STANCU, D. 215.

BIRNIC, -Ă, birnici, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir. – Din bir + suf. -nic.

BIRNIC ~ci m. înv. Persoană obligată să plătească bir. /bir + suf. ~nic

birnic m. odinioară, contribuabil: birnicii erau supuși la dări și angării. [Derivat din bir].

bírnic m. (d. bir; bg. birnik; perceptor, casier). Contribuabil, plătitor de bir.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BIRNIC s. contribuabil, subiect, impozabil, (înv.) dajnic, dăjdiar, liude, mode. (~ din orânduirea feudală.)

BIRNIC s. contribuabil, subiect impozabil, (înv.) dajnic, dăjdiar, liude, mode. (~ din orînduirea feudală.)

Intrare: birnic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • birnic
  • birnicul
  • birnicu‑
plural
  • birnici
  • birnicii
genitiv-dativ singular
  • birnic
  • birnicului
plural
  • birnici
  • birnicilor
vocativ singular
  • birnicule
  • birnice
plural
  • birnicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

birnic, birnicisubstantiv masculin
birnică, birnicesubstantiv feminin

învechit
  • 1. Persoană care era supusă la bir. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și pe cîmp, la plug de fag, Birnicii săraci iar trag. Plugul greu, cioplit din lemn, Pe grumaz le face semn. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 5/6. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival Proprietarul birnic, adică... neboier, nu avea drept să ceară boieresc de la țăranii așezați pe moșia sa. KOGĂLNICEANU, S. A. 142. DLRLC
  • 2. Tributar. DLRLC
    sinonime: tributar
    • format_quote Boierule, – așa le spuneau părinții noștri turcilor pe cînd eram birnicii lor. STANCU, D. 215. DLRLC
etimologie:
  • Bir + sufix -nic. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.