23 de definiții pentru bivuac

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIVUAC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac.

bivuac sn [At: D. ZAMFIRESCU, R. 230 / V: ~voac / Pl: ~uri / E: fr bivouac] 1 Staționare temporară a unor trupe în afara unei localități, sub cerul liber. 2 Porțiunea de teren unde se face un bivuac (1). 3 (Rar) Adăpost pentru alpiniști sau turiști.

bivuac s.n. 1 Staționare temporară (în corturi sau sub cerul liber) a trupelor în afara localităților sau a taberelor. ♦ Porțiune de teren pe care se face această staționare. 2 Adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști. • sil. -vu-ac. pl. -uri. /<fr. bivouac, cf. germ. bei „la”, Wacht „veghe”.

*BIVUAC (pl. -acuri) sn. 🎖️ 1 Poposirea, tăbărîrea sub aerul liber a unei armate în campanie 2 Locul unde se așază popasul, tabăra acestei armate (🖼 494) 3 Trupa însăși care poposește acolo [fr.].

BIVUAC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiunea de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac.

BIVUAC, bivuacuri, s. n. Cantonament de trupe militare în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. Regimentul se opri în bivuac, într-o pădurice. CAMILAR, N. I 156. Mai încolo se zăreau, nelămurite prin întunecimea nopții, bivuacurile. Trupa dormea. SADOVEANU, O. VI 91. Îndată după așezarea trupelor în bivuacuri se zvonise printre ofițeri că... un mare consiliu de război se ținuse. D. ZAMFIRESCU, R. 230. – Pronunțat: -vu-ac. -Variantă: (învechit) bivoac (ODOBESCU, S. III 571) s. n.

BIVUAC, bivuacuri, s. n. Cantonament de trupe militare în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-ac] – Fr. bivouac.

BIVUAC s.n. Cantonament de trupe (în corturi sau sub cerul liber) situat în afara localităților. ♦ Adăpost pentru noapte, făcut de alpiniști sau turiști. [Pron. -vu-ac, pl. -uri, var. bivoac s.n. / < fr. bivouac, cf. germ. bei – la, Wacht – veghe].

BIVUAC s. n. 1. cantonament de trupe (în corturi) în afara localităților. 2. adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști. (< fr. bivouac)

BIVUAC ~uri n. mil. 1) Popas temporar (în corturi sau sub cerul liber) al unor trupe aflate în marș; tabără; cantonament. 2) rar Popas al unor grupe de oameni (turiști, vânători, sportivi etc.); tabără; cantonament; campament. [Sil. -vu-ac] /<fr. bivouac

bivuac n. 1. stațiune sub aerul liber al unei armate în campanie; 2. locul unde tabără trupa.

*bivuác n., pl. e și urĭ (fr. bivouac, d. germ. beiwache, din bei, la și wache, pază). Tabără în corturĭ saŭ supt ceru liber (nu în barace, nici în cantonamente).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bivuac (desp. -vu-ac) s. n., pl. bivuacuri

bivuac (-vu-ac) s. n., pl. bivuacuri

bivuac s. n. (sil. -vu-ac), pl. bivuacuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BIVUAC s. (MIL.) tabără, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.)

BIVUAC s. (MIL.) tabără, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.)

Intrare: bivuac
bivuac1 (pl. -uri) substantiv neutru
  • silabație: bi-vu-ac info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bivuac
  • bivuacul
  • bivuacu‑
plural
  • bivuacuri
  • bivuacurile
genitiv-dativ singular
  • bivuac
  • bivuacului
plural
  • bivuacuri
  • bivuacurilor
vocativ singular
plural
bivuac2 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: bi-vu-ac info
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bivuac
  • bivuacul
  • bivuacu‑
plural
  • bivuace
  • bivuacele
genitiv-dativ singular
  • bivuac
  • bivuacului
plural
  • bivuace
  • bivuacelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bivoac
  • bivoacul
  • bivoacu‑
plural
  • bivoacuri
  • bivoacurile
genitiv-dativ singular
  • bivoac
  • bivoacului
plural
  • bivoacuri
  • bivoacurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bivuac, bivuacurisubstantiv neutru

  • 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: cantonament
    • format_quote Regimentul se opri în bivuac, într-o pădurice. CAMILAR, N. I 156. DLRLC
    • format_quote Mai încolo se zăreau, nelămurite prin întunecimea nopții, bivuacurile. Trupa dormea. SADOVEANU, O. VI 91. DLRLC
    • format_quote Îndată după așezarea trupelor în bivuacuri se zvonise printre ofițeri că... un mare consiliu de război se ținuse. D. ZAMFIRESCU, R. 230. DLRLC
  • 2. rar Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.