BLEAU¹ interj. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. – Et. nec.

bleau¹ s [At: PAMFILE, J. III / E: nct] (Reg; îe) A nu zice (nici) – A nu scoate (nici) o vorbă Si: a nu zice (nici) cârc, a nu zice (nici) pâs.

bleau¹ subst. Expr. (reg.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. Nu mai cuteză să zică nici bleau (ISP.]. • /etimol. nec.

bleau² s.n. (reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. ♦ (reg.) Tablă de fier cu care se îmbracă acoperișul caselor. • pl. -uri. și bleah, bleav s.n. /<ucr. бляха, germ. Blech.

BLEAU² interj. familiar Nimic, cîrc: nu mai cuteză să zică nici ~ (ISP.).

BLEAU¹ subst. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. – Et. nec.

BLEAU¹ interj. (Numai în expr.) A nu zice nici bleau = a nu zice nici cîrc, nici pis. Nu mai cuteză să zică nici bleau. ISPIRESCU, L. 277.

BLEAU¹ interj. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a nu (mai) scoate o vorbă.

bleau int. nimica: a nu zice bleau. [Onomatopee].

bleau¹ (reg.) interj. (în: a nu zice nici ~)

!bleau¹ (în expr. a nu zice nici ~) (reg.) interj.

bleau (în expr.) s. n.

bleau

bleau s. m. invar. – Strop, pic; indică minimum ce se poate exprima (pentru a întări, prin absență, ideea de liniște). Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181); coincide cu bg. ble, bljach (DAR). – Der. bleau, s. m. (animal cu urechile căzute); bleahă (var. blehaucă), s. f. (scroafă cu urechile căzute); blehăi (var. blehoti, bleheti), vb. (a lătra), prin intermediul unei asocieri curente între noțiunea de „gură” și cea de „cîrpă”, cf. bleancă, fleancă, fleoarță etc; bleașcă, s. f. (palmă, lovitură; zgomot produs de căderea unui obiect moale și umed), cf. fleașcă; bleasc, s. n. (respirație, răsuflare; bale, salivă), al cărui ultim sens este din sl. blĕšku „strălucire, bale”, după DAR (explicație ce pare greșită, căci acest sens nu apare în sl., cf. Iordan, BF, II, 183); blești, vb. (a slobozi un cuvînt, a deschide pliscul; a vorbi cu dificultate, a îngăima); coincide, probabil datorită aceleiași surse expresive, cu bg. mlaštjă „a mesteca, a molfăi”; blescăi, vb. (a murdări cu pămînt, a noroi), cf. plescăi; bleocăi, vb. (a bîrfi, a șușoti); bleoci, vb. (a vorbi, a lătră); bl(e)oșticăi, vb. (a merge cu greu printr-o mlaștină). Aceste cuvinte nu sînt în mod necesar der. direcți de la bleau, însă par a ilustra aceeași intenție expresivă. Cf. bleandă, bleg, bleot.

pui de bleau La Udrescu găsim expresia (s. v. bleau) a face (cuiva) un pui de bleau „a nu-i face nimic, a-l păcăli”. Am semnalat din comuna Reviga formula a face la bleav „a tremura de frig” (BPh., V, 159; vezi și la Udrescu, cu aceeași valoare, a face (la) bleauri). Bănuiesc că pui, în expresia citată, a apărut aici prin confuzie (poate intenționată) în loc de cui, vezi a face cuie (BPh., ibid.): s-au putut încrucișa cele două expresii, a face la bleau și a face cuie, deși pentru sens ar trebui desigur să ne referim la valoarea slabă a cuielor de tablă (vezi în DA, s. v. bleau, a face cuie de bleau „a tremura”). După ce am redactat rîndurile precedente, am găsit, tot la Udrescu, s. v. cui, expresia a face cuiva un cui de bleau „a păcăli (pe cineva), a nu-i face nimic”. Aceasta pe de o parte confirmă ideea pe care am exprimat-o mai sus, dar pe de altă parte poate duce la părerea că totul se reduce la o greșeală de transcriere sau de tipar. Împotriva acestei ultime ipoteze vorbește faptul că sub face expresia reapare, tot cu pui. Cred că se zice a face un pui de bine, iar un pui de bleau ar constitui o „deraiere”.