bobotaie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 130/22 / Pl: ~tăi / E: bobot + -aie] 1 (Reg) Vâlvătaie. 2 (Mun; Olt) Foc mic pe care-l fac copiii la începutul primăverii. 3 (Fig) Înfierbântare.

bobotaie s.f. (reg.) Vîlvătaie. • pl. -tăi. g.-d. -iei. /bobot + -aie; cf. vîlvătaie.

BOBOTAIE, bobotăi, s. f. Flacără mare; vîlvătaie, vîlvoare. Pe dealul Tăurenilor se vedea bobotaia focurilor de la tîrlă. DAN, U. 52. Cu atita am noroc Că nu stau de fel în loc, Că m-aș aprinde de tot Ș-aș arde cu bobotaie, Ca și-o giradă de paie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 339.

BOBOTAIE, bobotăi, s. f. (Reg.) Flacără mare; vîlvătaie. – Din bobot + suf. -aie

bobotaie f. Tr. flacără mare, flăcăraie. [V. boboti].

bobotáĭe f. pl. ăĭ (d. bobotesc, cu suf. aĭe). Trans. Olt. Flacără mare, pălălaĭe, vîlvătaĭe.

bobotaie (reg.) s. f., art. bobotaia, g.-d. art. bobotăii; pl. bobotăi

bobotaie (reg.) s. f., art. bobotaia, g.-d. art. bobotăii; pl. bobotăi

bobotaie s. f., art. bobotaia, g.-d. art. bobotăii; pl. bobotăi

bobotaie, -tăi.

BOBOTAIE s. v. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare.

bobotaie s. v. FLĂCĂRAIE. PARĂ. PĂLĂLAIE. PÎRJOL. VĂPAIE. VÎLVĂTAIE. VÎLVOARE.