BOCCEGIU, boccegii, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ace, ață); tolbaș, coropcar, marchitan. [Var.: bocceagiu s. m.] – Din tc. bohçacı.

boccegiu sm vz bocceagiu

boccegiu s.m. v. bocceagiu.

BOCCEAGIU s. m. v. boccegiu.

bocceagiu sm [At: DA / V: ~ceg~ / Pl: ~ii / E: tc bohçaci] (Înv) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ață, ace) Si: tolbaș, coropcar, marchitan, mămular.

bocceagiu s.m. (înv.) 1 Persoană care făcea sau vindea boccele. 2 Negustor ambulant de mărunțișuri. • pl. -gii. și boccegiu s.m. /<tc. bohçaci.

BOCCEAGIU sm. ⚚ 1 Cel ce face sau vinde boccele ¶ 2 Negustor care-și poartă marfa pe spate, învelită într’o boccea: se auzea prin orașe cîte un ~ strigînd: „marfă! marfă!” (I.-GH.) [tc. bogčaǧy].

BOCCEANGIU – BOCCEAGIU.

BOCCEAGIU, bocceagii, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ace, ață); tolbaș, coropcar, marchitan. [Var.: boccegiu s. m.] – Din tc. bohçacı.

BOCCEAGIU, bocceagii, s. m. (Învechit) Negustor ambulant care-și purta marfa în spate, într-o boccea. Foarte rar se auzea prin orașe cîte un bocceagiu strigînd: «marfă», «marfă), cu legătura rezemată pe cot. GHICA, S. XII. – Variantă: boccegiu (ALECSANDRI, T. 19) s. m.

BOCCEAGIU, bocceagii, s. m. (Înv.) Negustor ambulant care își purta marfa într-o boccea. [Var.: boccegiu s. m.] – Tc. bohçacı.

BOCCEAGIU ~i m. înv. Vânzător (ambulant) de mărfuri mărunte; coropcar; marchitan. /<turc. bohçaci

bocceagiu m. 1. cel ce face sau vinde boccele; 2. cel ce-și poartă marfa într’o boccea. [Turc. BOGČADJI].

bocceagíŭ (vest), -cegíŭ și -cengíŭ (est) m. (turc. boghčağν). Tolbaș, marfagiŭ, coropcar, negustor ambulant (care vindea pînză, ață, ace ș.a.): Herșcu boccengiu. V. mămular.

boccegiu (înv.) s. m., art. boccegiul; pl. boccegii, art. boccegiii (desp. -gi-ii)

boccegiu (înv.) s. m., art. boccegiul, pl. boccegii, art. boccegiii (-gi-ii)

bocceagiu s. m., art. bocceagiul; pl. bocceagii, art. bocceagiii

BOCCEAGIU s. v. marchitan.

bocceagiu s. v. MARCHITAN.