23 de definiții pentru bordei

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BORDEI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă. – Et. nec.

BORDEI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă. – Et. nec.

bordei sn [At: DOSOFTEI, V. S. 25/2 / V: (înv) ~eai, bur~ / Pl: ~ee / E: nct] 1 Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2 Locuință mică, rudimentară.

bordei s.n. Locuință rudimentară, săpată (pe jumătate) în pămînt și acoperită cu pămînt, paie sau stuf. Trecea printre bordeiele pitite în pămînt (AGÂR.). ♦ Ext. Locuință mică, sărăcăcioasă. • pl. -eie. /etimol. nec.

BORDEI, bordeie, s. n. Locuință rudimentară, pe jumătate săpată în pămînt și acoperită cu pămînt, cu paie sau cu stuf. Din strîmbele bordeie astăzi cresc Și cată-n soare falnicele blocuri Din cartierul nou muncitoresc. CASSIAN, 23. Mijește o rază de bine în muced bordei și-n uzine. TOMA, C. V. 309. Zi întîi Mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte. RUSSO, S. 121. N-ai ușă la bordei, se zice ca mustrare celui care uită să închidă ușa în urma lui. Cîte bordeie, atîtea obiceie, exprimă mirarea cuiva cînd constată un obicei care i se pare curios.

BORDEI, bordeie, s. n. Locuință rudimentară (pe jumătate) săpată în pămînt și acoperită cu pămînt, paie sau stuf.

BORDEI ~ie n. 1) Locuință rudimentară, săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2) fig. pop. Căsuță sărăcăcioasă și neîngrijită, intrată pe jumătate în pământ. * Câte ~ie, atâtea obiceie fiecare cu obiceiul său. /Orig. nec.

bordéĭ și -éŭ n., pl. eĭe (aceĭașĭ orig. cu bordel, luat de noĭ de la Gepizĭ orĭ de la Goțĭ. D. rom. vine bg. bordeĭ și burdeĭ, rut. burdeĭ). Locuință țărănească primitivă în pămînt și care are numaĭ acoperămîntu afară. Azĭ au devenit rare și servesc maĭ mult ca adăpost p. bivolĭ pe marginea Dunăriĭ. Ele-s maĭ călduroase ĭarna decît casele cu părețĭ supțirĭ. – V. colibă.

bordeiu n. 1. locuință țărănească adâncită în pământ și acoperită tot cu pământ sau cu stuf; 2. fig. orice casă modestă: s’am și eu un bordeiu. [Dintr’un primitiv bord (conservat ca nume topografic) și identic cu bortă; cf. paralelismul fonetic analog între burd (de unde burduf) și burtă].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BORDEI s. colibă, (reg.) obor, (Transilv.) cobașă, (Mold. și Transilv.) poiată, (prin Ban.) zomoniță. (Moșneagul locuia într-un ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bordei (bordeie), s. n. – Colibă. – Var. burdei. Origine discutabilă, dar probabil mai puțin obscură decît se consideră. Coincide cu fr. bordel, sp. borda (REW 1216); dar această coincidență este întîmplătoare. Bazîndu-se pe această asemănare, Gamillscheg, Rom. Germ., II, 263 și Scriban, Arhiva, XXXIX, 93, au vrut să explice cuvîntul pornind de la un germ. bord „scîndură”, posibilitate respinsă de Densusianu, GS, VII, 88. Principala rațiune a obiecțiilor specialiștilor față de această derivare este cunoscuta absență a termenilor germanici vechi în rom. După Lahovary 315, este cuvînt anterior fazei indo-europene. Tot Densusianu, GS, VII, 89, recurge la un indo-european bhardh-, fără să indice calea sa de pătrundere. REW 1216 și DAR, după ce au respins ipoteza unui etimon germanic, se referă la bg. În sfîrșit, Giuglea, Dacor., III, 594, pornește de la rom. bord „bulgăre uscat”, care ar proveni din gr. În ce ne privește, credem că ar fi inutil să căutăm atît de departe în trecut. Bordei ar putea fi despărțit cu greu de cuvinte ca burdă, bujdă, bujdei, bușdei, bujdeucă, care înseamnă toate „colibă” (cf. budă). Cf. rut. bordej, sb. burdely, bg. burdei, bordei, mag. bordej, bordely, care uneori se consideră a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 402; Capidan, Raporturile, 220).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bordei, bordeie, (burdei), s.n. Colibă săpată parțial în pământ și acoperită cu paie sau crengi: „Eșâț, mute, din burdei / Să vedeți afară ce-i” (Papahagi, 1925: 227). ■ Termen utilizat rar în Maram. ■ (onom.) Bordei, Bordean(u), nume de familie în jud. Maram.; Bordei, poreclă în Berbești. – Cuv. autohton (Hasdeu, Russu), cf. alb. borde „gaură”. ■ „În limbile vecine cuvântul este împrumutat din română, unde e autohton” (Russu, 1981: 267; Candrea, Capidan): ucr. bordej, bg. burdei, sb. burdely, magh. bordej, bordely.

bordei, bordeie, (burdei), s.n. – Colibă săpată parțial în pământ și acoperită cu paie sau crengi: „Eșâț, mute, din burdei / Să vedeți afară ce-i” (Papahagi, 1925: 227). Termen utilizat rar în Maramureș; se preferă sin. colibă. ♦ (onom.) Bordei, Bordean, Bordeanu, Bordeianu, nume de familie (30 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Bordei, poreclă în Berbești (ALRRM, 1969: XVI). – Et. nec. (MDA). Cuvânt autohton (Hasdeu; Russu), cf. alb. borde „gaură”. „În limbile vecine cuvântul este împrumutat din română, unde e autohton” (Russu, 1981: 267; Candrea, Capidan): ucr. bordej, bg. burdei, sb. burdely, magh. bordej, bordely.

bordei, -e, s.n. – Colibă săpată parțial în pământ și acoperită cu paie sau crengi. Termen utilizat rar în Maramureș; se preferă sin. colibă. Bordei, poreclă în Berbești (ALR 1969: XVI). – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Russu 1981); „În limbile vecine cuvântul este împrumutat din română, unde e autohton” (Russu 1981: 267, Candrea, Capidan).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BORDEI VERDE, com. în jud. Brăila; 3.812 loc. (1991). Expl. de petrol.

GUERRE AUX CHÂTEAUX PAIX AUX CHAUMIÈRES (fr.) război castelelor, pace bordeielor – Cuvinte propuse de moralistul Nicolas Chamfort ca deviză a armatelor revoluționare franceze.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bordei, bordeie s. f. închisoare.

Intrare: bordei
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bordei
  • bordeiul
  • bordeiu‑
plural
  • bordeie
  • bordeiele
genitiv-dativ singular
  • bordei
  • bordeiului
plural
  • bordeie
  • bordeielor
vocativ singular
plural
bordeai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bordei, bordeiesubstantiv neutru

  • 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: colibă antonime: castel palat diminutive: bordeiaș
    • format_quote Din strîmbele bordeie astăzi cresc Și cată-n soare falnicele blocuri Din cartierul nou muncitoresc. CASSIAN, H. 23. DLRLC
    • format_quote Mijește o rază de bine în muced bordei și-n uzine. TOMA, C. V. 309. DLRLC
    • format_quote Zi întîi Mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte. RUSSO, S. 121. DLRLC
    • chat_bubble N-ai ușă la bordei, se zice ca mustrare celui care uită să închidă ușa în urma lui. DLRLC
    • chat_bubble Câte bordeie, atâtea obiceie, exprimă mirarea cuiva când constată un obicei care i se pare curios. DLRLC
  • 2. prin extensiune Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.