18 definiții pentru bubui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.

BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.

bubui1 [At: NEGRUZZI, S. I / Pzi: (3) ~ ie / E: fo] 1 vi (D. tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. 2 vi (Pex; d. arme sau d. alte surse de zgomot) A produce zgomote înfundate, puternice adesea repetate (prin ecou) la intervale scurte. 3 (Fig) A lovi. 4 (Fig) A certa. 5 (Fig) A pedepsi.

bubui vb. IV. intr. 1 (și impers.; despre tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. Grozavul ceresc tunet începu să bubuie (C. NEGR.). ◊ (despre alte surse de zgomot) Vijelia bubuia afară (SADOV.). ♦ Ext. (despre arme de foc) A produce un sunet asurzitor. Tunuri sute bubuiau de se clătina pămîntul (ALECS.). 2 (despre obiecte) A produce un zgomot puternic în urma lovirii sau izbirii. Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei (DUMITRIU). ◊ (despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin (ODOB.). ♦ (arg.; tr.) A lovi, a brusca. Te bubui de nu te vezi. • prez.ind. bubui. /form. onomat.

BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ Fig. Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58. ◊ (Despre arme explozive, în special despre tunuri) Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre spațiul în care se fac ele auzite) Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62. Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169. ◊ (Despre un obiect lovit sau izbit) Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158. ◊ (Prin exagerare, despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153.

BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.

A BUBUI bubuie intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, cu răsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.

bubuì v. 1. a da un sunet surd dar puternic, vorbind de sgomotul tunetului; 2. de orice sgomot ce asurzește: tunuri sute bubuiau, se clătina pământul AL. [Onomatopee].

búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bubui (a ~) vb., ind. prez. 3 bubuie, imperf. 3 pl. bubuiau; conj. prez. 3 să bubuie

bubui (a ~) vb., ind. prez. 3 bubuie, imperf. 3 sg. bubuia; conj. prez. 3 să bubuie

bubui vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. bubuie, imperf. 3 sg. bubuia

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BUBUI vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)

BUBUI vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bubui (uesc, bubuit), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plîng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti.Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a bubui banana expr. (er.d. femei) 1. a avea contact sexual cu un bărbat. 2. a practica prostituția.

a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.

Intrare: bubui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bubui
  • bubuire
  • bubuit
  • bubuitu‑
  • bubuind
  • bubuindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • bubuie
(să)
  • bubuie
  • bubuia
  • bubui
  • bubuise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • bubuie
(să)
  • bubuie
  • bubuiau
  • bubui
  • bubuiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bubuiverb

  • 1. (Despre tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. DLRLC
    • format_quote Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. DLRLC
    • format_quote Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. DLRLC
    • format_quote figurat Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. DLRLC
      • format_quote Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. DLRLC
      • format_quote Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. DLRLC
      • format_quote Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62. DLRLC
      • format_quote Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169. DLRLC
      • format_quote Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158. DLRLC
      • format_quote prin exagerare (Despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.